Am spus-o şi ieri: orice preşedinte de ţară cu adevărat preşedinte ar fi procedat cum a făcut-o Iohannis. Ar fi socotit stâlpii pe care sprijină stabilitatea naţiunii şi ar fi acordat întâietate celor reali, nu închipuiţi. Nu m-a interesat ieri şi nu mă interesează nici acum dacă a fost vorba de un calcul politic. Indiferent de calcul, ţara a fost pusă pe făgaşul folositor ei.
Liberalii veniseră la Cotroceni ca nişte copii handicapaţi: suntem mici, ajutaţi-ne! Adică, daţi-ne, ca şi rândul trecut, un favorit al domniei voastre şi noi îl votăm cu toate mâinile. Dacă nu chiar cu mai multe, la nevoie. Cei din USR, ceva mai înfipţi, au spus: suntem ai domniei voastre, acceptăm Ministerul Justiţiei. Aşa-zisul partid al domnului Traian Băsescu a zis: noi suntem, ca întotdeauna, ai dracului, daţi-ne o majoritate parlamentară şi noi vă dăm un premier Zeiss.
Dar surpriză: preşedintele Iohannis nu mai umbla hai-hui în geacă roşie, cu capul în cloaca alor noştri la Paris învaţă la gât cravata cum se face nodul şi picioarele în binom. Fuseses primit de cel mai mare om al planetei şi de cea mai mare oamă a Europei. Acceptaţi votul popular, a fost povăţuit, şi veţi atrage lângă domnia voastră şi partea care nu v-a votat, partea sinceră, lucidă.
Pe mine m-a câştigat. Aveam nevoie de un om ca mine, când hai-hui, când cu ochii pe cârmă. Nu există greşeli prin care să nu fi trecut. Nu există moment de cumpănă pe care să nu-l fi petrecut de partea celor „nu-mi pasă de consecinţe! Să le fie bine celor dragi mie!” Astăzi, sunt şi voi fi alături de Iohannis. Niciodată de partea celor handicapaţi, cu ifose liberale, săraci cu duhul.
Domnul Mihai Tudose este pe gustul meu. A răzbit prin el însuşi. Nu cu sprijinul ambasadelor străine, al banilor lui Soros ori ai disidenţilor ţărănişti. A făcut cursurile şcolii de securişti, ceea ce nu înseamnă că e securist aşa cum apare în viziunea tembelilor din presă. A făcut ce era la îndemâna unui om simplu să facă, acolo unde putea să pătrundă cu inima, nu cu pile ori interese meschine. L-am văzut ieri: arăta ca un profesor de matematică, mai puţin urmele de cretă pe bordura buzunarelor; ca un comediant în pauza spectacolului, fără mască; arăta ca un bădăran de-al nostru.
Şi vorba lui: vorbe putem spune la infinit. Vom discuta pe bază de rezultate!
