Când Manea Mănescu, în faţa elicopterului ce urma să-i despartă, îi pupa mâna lui Ceauşescu, avea lacrimi în ochi. Sentimentalii trăiesc autist, cu sufletul; se nasc într-o lume care-i sperie; cuminţi şi virtuoşi, au nevoie de refugii. Unii aleg o cauză – Maica Tereza, Gandhi; alţii, o persoană: lacheii – cei profesionişti, cu ochii deschişi, lucizi când îşi socotesc destinul, alţii, lilieci.
Emil Boc chiar are calităţile atribuite de Sebastian Lăzăroiu: onest şi sentimental; cu ele se înalţă în faţa celor din jur; îşi ascunde handicapul fizic din naştere – vederea de liliac. Are nevoie de credinţă în el însuşi ca focul de aer.
Onest şi sentimental, crede cu întreagă-i fiinţă în ceea ce spune, căci vine de la Mesia. Cu ochi de liliac primeşte lumină de la farul care există doar în nevoia sa de far.
Unealtă perfectă. Inchiziţia, nazismul, comunismul n-ar fi existat fără uneltele din propria ogradă. Căruţa România este mânată de un orb cu credinţă într-un profet escroc.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.