Cum am traversat curtea cu orătănii şi am deschis uşa de scândură veche, am văzut-o pe nevasta lui Ernest care croşeta lângă o sobiţă de tuci. Avea faţa numai ochi şi-ntr-un suflet mi-a zis: „Luaţi loc, vi-l aduc pe Ernest imediat”.

Şi a ieşit cu aerul îndatoritor adus cu sine din Spania. Când părăsea ultima locaţia şi patronul îi zicea, lasă pe mâine, e şi mâine o zi, dar ea nu pleca până nu era sigură că totul e perfect. Şi toată lumea era mulţumită. Şi au zis atunci, ea şi Ernest, că în România, cu banii strânşi, bani frumoşi, şi experienţa căpătată acolo, vor deschide o afacere şi vor trăi fericiţi.

Şi iată banii sunt pe terminate şi nimic din ce-au gândit ei acolo n-a prins cheag.

Şi dacă a venit Ernest, acesta a desfăcut o sticlă de ţuică şi-a zis că deocamdată e bine, banii , ce-i drept, se duc, dar pofta lui de muncă parcă sporeşte. Şi dacă până acum n-a zis „Nu” la nicio treabă, de atâta nezis „Nu” mai mult s-a împrăştiat. Şi că vrea să se adune într-o idee care nu-i dă pace.

Pe scurt ar fi vorba de ceea ce numeşte el fermă prin corespondenţă.

– Adică? l-am întrebat şi a zis, vă spun dacă aveţi puţină răbdare că nu ştiu de unde s-o apuc mai bine.

În lume e multă muncă din asta curată şi timp puţin; şi totuşi omul nu este indiferent la ce mănâncă; între el şi produsul pe care-l mestecă se deschide un abis. Ar creşte porcul lui, vaca lui, găina lui, curcanul lui, leguma lui. Unde s-o facă, cu ce timp, cu ce garanţii?

Şi că el pune la dispoziţia doritorilor curtea, priceperea sa, riscurile afacerii, timpul său neprecupeţit. Cu un telefon, clientul comandă spre creştere porcul său, găina sa, curcanul său, oaia sa, legumele sale; vine şi le ia singur, sau le primeşte prin curier; poate controla creşterea, devenirea, totul, ca şi cum le-ar creşte singur, la el acasă.

Bine, am zis, am înţeles ce vrei; nu înţeleg de ce n-ai rămas în Spania şi a zis că nici el nu înţelege şi că întrebarea asta trebuia să i-o pun atunci, acolo. Acolo i se părea totul uşor, posibil.

Şi după un timp a zis: Am gândit că pot deveni Ernest Întâiul. Şi nu mă las.

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.