Nu mă simt ameninţat. Telefonul nu mi-e ascultat. Copiii trăiesc la casele lor. Vecinii sunt oameni paşnici, fără epoleţi. Scriu ce-mi place, critic cu râvnă, râd de proşti, alung cerşetorii, spun doar ce gândesc.
Întâmplarea care i-a legat pe doamna Moraru şi pe Mircea Băsescu într-o pricină neplăcută ochiului şi urechilor mele nu m-a impresionat. Eu, când sunt în maşină, sunt mieluşel; respectiv, sunt păţit.
Dacă ochii nu mi se închid şi mă perpelesc, deşi e trecut de miezul nopţii, e pentru că am un nod în gât. Să-i zic neputinţă?…
Scriu ce vreau, spun doar ce gândesc… care neputinţă?
Ce creşte în mine şi-mi taie legătura cu pacea sufletului este neliniştea: sunt curat până voi fi călcat pe picior de fratele preşedintelui, de fiica sa sau chiar de însuşi preşedintele.
Ancheta Parchetului mă va găsi vinovat pentru toate relele, inclusiv cele pe care nu le-am făcut şi va nota cu NUP doar blenoragia de care n-au aflat până-n ziua de azi nici părinţii mei; Dumnezeu să-i odihnească şi le cer iertare.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.