Iuţi sunt picioarele lor să verse sânge… Cum să nu te mânii? Ştiind mai ales că biruinţa în fărădelege devine lege. Şi că revoltându-te fără sorţi de izbândă îl întăreşti pe tiran.
Ei tac. Îşi interzic să-ţi răspundă. Sau dacă o fac, prind fluturi. Şi biruinţa în fărădelege devine lege.
Regimul tiranic izbânditor e mut. Inexpugnabil este el sub carapacea tăcerii. Dacă iese din cazemată, ca ieri, la prânz, ministrul Oprea, se expune. Nefericitul năimit în slujba lui Băsescu a încercat să dea o înfăţişare de legitimitate unei ilegalităţi. A fost acelaşi lucru cu a demonstra o teoremă cu bâta.
Căci a şterpeli chipiul cu gologani din faţa celui legat de mâini şi de picioare, nu ajunge să fii nici măcar în propriii tăi ochi legiuitul câştigător. Oprea s-a isterizat; s-a urcat pe un armăsar cu aripi de mucava şi, cu viziera coborâtă, l-a acoperit cu bale pe cel furat. Prostul dacă nu e şi fudul, nu e prost destul.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.