Începeam să mă dumiresc: mă înşelasem, nu haosul mă neliniştea. Cu haosul eram obişnuit.
Acum e noapte; în pacea ei îmi permit să mă întorc la mine. Şi să mă întreb: de fapt, ce-a fost? Un cetăţean, la miezul nopţii, se întâlneşte la ieşirea dintr-o cârciumă cu preşedintele său şi-l insultă. Gestul poartă un nume concret în cartea cu pedepse a comunităţii.
Preşedintele nu se comportă ca un şef de stat; nu trece legii ce este al legii; se ia la harţă cu individul. Şi comportamentul său are un nume, dar în cartea regilor.
Din acest incident s-a iscat ceva fără cap şi fără coadă: la început, i-am spus haos şi nu era haos. Mi s-a strâns inima şi-n loc de cap aveam un televizor. Un televizor alb-negru, cel din urmă cu 20 de ani.
Căci auzeam în el huruitul unui agregat de mult uitat. O maşinărie infernală se punea în mişcare pentru a micşora şi zdrobi imaginea unui om vinovat cel mult de o contravenţie. Brrr!
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.