Piaţa Wenceslas. 16 ianuarie 1969. Praga cotropită de tancurile sovietice s-a înnobilat tragic cu un martir: studentul de 21 de ani, Jan Palach, şi-a dat foc, protestând; a murit în chinuri inimaginabile; un asteroid îi poartă numele, o piaţă centrală din Praga de asemenea… Un martir.
Scriu cu emoţie; un cuvânt, încă un cuvânt… Nu păstrez fotografii cu eroii puţini pe care îi venerez; las minţii libertatea de a-i zămisli cu harurile ei, azi într-un fel, după ani, în alt fel…
Mi l-a readus în memorie lumina de pe chipul Cristinei Irina Anghel. Învăţătoarea de 51 de ani care de mai bine de o lună rezistă în greva foamei. I s-a luminat faţa când, adresându-i-se deputatului Spânu de la PDL, i-a zis răspicat, dar calmă, vie: „Sunteţi în eroare, domnule deputat, legea e lege!”
Am văzut în ultimii 20 de ani mulţi grevişti ai foamei; niciunul n-a sărit din cercul exhibiţioniştilor amatori de imagine; curăţenia vorbei doamnei Irina m-a răvăşit.
Căci, abulic în Bucureştiul cotropit de diversiunile cotroceniste, aşteptam o lumină, un gest, un bărbat…
Protestele sindicale, vorba doamnei avocat Drăghici: „Ei, şi?”
Şi iată o femeie! Din Caracal. Învăţătore. Se supune senină riscului de a muri, zicând : „Guvernanţii să administreze ţara, nu să facă ce-i taie capul şi bunul plac; legea să fie lege; merg până la capăt; aştept să intru în comă!” Răspicat, calm, vie, foarte vie… Încrezătoare în izbânda ei.
Mă înşel? Să-mi joace oare feste aşteptarea, speranţa? Dezgustul pentru lumea în care nu mă mai regăsesc? Oricum, e altceva. Sper să fie începutul unui altceva.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.