Fără o rădăcină păcătoasă în neamul său, Mugur Isărescu n-ar fi ajuns să zică ce-a zis. Că noi, pălmaşii ţării, am avea vina pe noi; că dacă noi n-am fi împrumutat bani de la bănci, ţara n-ar fi scăpătat în hăul în care trăim. Şi că aşa cum am stat sute de ani fără frigider şi maşină de spălat, am mai fi putut răbda măcar o sută de ani.
Ticăloşia este şi ea o formă de viaţă; respectiv evoluează într-o competiţie; nu trăieşte izolat. Cu cele la fel, se înfrăţeşte; pe cele concurente le distruge. Mama lui Emil Boc zicea şi ea că românii sunt sărăci fiindcă sunt leneşi şi beţivi. Fiul său, Emil, a ajuns prim-ministru.
Dar nici fiul doamnei Boc, nici fiul Isăreştilor n-ar rezista concurenţei întru ticăloşie doar cu propriile rădăcini păcătoase. Pentru asta este nevoie de o cultură, de o frăţie ideologică. De o cultură mai puternică decât a clanului Ceauşescu. Căci în ciuda aparatului represiv atoatedevorator, Ceauşescu n-a îndrăznit să dea vina pe neamul pălmaşilor pentru mizeria în care ne prăvălise.
Pentru asta, este nevoie de o cultură pragmatică, predicată din amvonul Puterii, cu nume şi indicatori statistici; în care vina o poartă profesorii, medicii, poliţiştii, pensionarii, şomerii, mamele sărace, copiii neunguri, bolnavii… Care, iată, nu se mai extermină; sunt aduşi în sapă de lemn, la cozile pentru ceva bun, cum ar fi o farfurie de ciorbă şi o bucată de pâine; până în pragul alegerilor; când vor primi sacoşe şi găleţi, şi pungi cu mălai şi ulei, şi buletine de vot.
Fără o astfel de construcţie ideologică, raţiunea ar refuză să priceapă ce a făcut posibil ca guvernatorul BNR, înveşmântat în civil, să peroreze liber despre poporul nevolnic chiar şi într-un simulacru de ţară cum e România Elenei Udrea.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.