Toată ziua de vineri am fost ţinuţi în priză: Victor Ciutacu despre relaţia sa cu Sorin Ovidiu Vîntu… Victor Ciutacu despre interviul pe care i-l va lua în exclusivitate lui Sorin Ovidiu Vîntu, la ora 23… La Antena3 . Evenimentul jurnalistic al anului… Bombă de presă la Antena3…
În „Războiul sfârşitului lumii”, Vargas Llosa, autorul romanului, relatează discuţia dintre liderul politic al momentului şi reporterul de front. Liderul a dorit să-şi lămurească o nedumerire a sa şi a întrebat: „Cum se face că dumneata ai văzut ceva, iar toţi ceilalţi jurnalişti care au trecut pe acolo au văzut altceva?”
Răspunzând, reporterul a zis: „Toţi ceilalţi aveau reportajele scrise în cuget înainte de a ajunge la faţa locului.”
A fost şi cazul meu: aveam articolul scris înainte de a începe emisiunea; din interviu urma să culeg doar detaliile, argumentele cu care să-mi ilustrez ideile. Ceva în genul: Omul negru al tranziţiei, albit în 20 de ani, prin contrast, de politicieni mai negri decât el.
Doar că detaliile n-au apărut, aregumentele s-au întors împotriva albitului prin contrast.
Timp de o oră şi un sfert, Sorin Ovidiu Vîntu s-a desfoiat ca o ceapă, foiţă cu foiţă. Iar miezul – ioc: prototipul îmbogăţitului de război printr-o escrocherie de bărbat în grupa de pitici. În anii 90’ , România era, în materie de escrocherii, o ţară de pitici.
Gradul de cultură şi educaţie, discursul viguros, temeinic asimilate, i-au înlesnit jocul sub acoperire.
Poveştile cu Traian Băsescu în parcări şi pactele naţionale încheiate între ei, prietenia sa cu Mircea Geoană, unul dintre piticii tranziţiei, lecţiile de demnitate, ideile despre reforma statului, apariţiile publice scurte, erau doar încercări de a specula şi potenţa legendele ticluite despre Vîntu – supraomul , Vîntu – geniul afacerilor, Vîntu – omul providenţial.
Mi-am amintit intervenţia sa după noaptea confruntării electorale Geoană-Băsescu. Chipurile, în apărarea prietenului Mircea Geoană. În realitate, pentru a-şi întări prestigiul de materie cenuşie a naţiunii, omul care l-a urcat pe Băsescu, omul care îl doboară pe dictator şi dăruieşte ţării noul preşedinte, păpuşarul din umbră, diabolicul lucid dar timid, pragmatic, divin.
Un impostor, un cabotin.
Cât despre evenimentul jurnalistic al anului: dialog între doi narcisiaci.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.