Motto: România nu poate scăpa de blestemul Elena; cine ar fi crezut că poate exista o parvenită mai proastă decât Elena Ceauşescu?
Frau Hilde. Numele ei era pronunţat cu voce joasă în cabinetele miniştrilor, la Academia Română, în redacţiile ziarelor… Şi la fel de cunoscuţi erau cei doi fii ai săi, Tete şi Helm.
Frau Hilde, îi spuneam, ştiţi am… Şi Frau Hilde zicea: „Ştiu, nu pot!”
Frau Hilde ţinea o grupă de copii pe care îi învăţa germana vorbită în trei luni. Grupa era alcătuită din 12 copii, nicio excepţie, nici chiar pentru prim-minstru. Onorarii exorbitante, bucuria lui Tete şi Helm. Care o ţineau din orgii în orgii. Şi nu în gaşcă. Ci cu copiii străzii. Un Mercedes ţinea la ei până la un an, combinele muzicale – câteva zile.
Şi capriciile băieţilor erau cu fiecare zi mai costisitoare. Şi tot cu fiecare zi Frau Hilde trăia mai cu plinătate bucuria superiorităţii sale asupra semenilor. Fiindcă putea oferi copiilor săi plăcerea neîngrăditului. Şi azi când aud de Monica Ridzi, EBA, Elena Udrea, eu îmi aduc aminte de Tete, Helm şi Frau Hilde.
Căci ziarele sunt pline de răsfăţurile lor. Pe ultimul, îl citesc în Gândul: Ordonanţă de guvern: nu-ţi renovezi faţada, faci puşcărie; nu eşti obligat să ocupi o casă pe care nu ţi-o poţi permite. Autor, Elena Udrea.
Nu uitaţi: în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.
