Se împărţiseră românii din nou în două tabere; unii ziceau, Vasile Blaga este un om onest, se împotriveşte iezuitului Traian Băsescu; ceilalţi ziceau că dimpotrivă… Şi iată-l pe Vasile Blaga invitatul lui Robert Turcescu.
Nimerisem postul întâmplător , butonând. Şi am rămas ca să văd, în sfârşit, UN OM!
Piatra de încercare era răspunsul la întrebarea: domnule Vasile Blaga sunteţi un om onest, colegii, dar şi adversarii vă vorbesc de bine, a fost sau nu fraudat votul la legea pensiilor de către Roberta Anastase şi Sever Voinescu? A văzut o lumea întreagă…
Întrebarea hotărâtoare n-a venit. Cum nu venise nici în noaptea confruntării electorale Băsescu – Geoană. Când Băsescu jurase pe Biblie că n-a lovit copilul cu pumnul. Iar moderatorul, lepădându-se de rostul său de reprezentant al opiniei publice, nu i-a întors răspunsul cum s-ar fi cuvenit.
Şi nu i-a amint că întreabarea a fost dacă a lovit copilul, nu dacă l-a lovit cu pumnul.
Cu Blaga a făcut la fel : a omis cuvântul fraudă şi a zis: „Ca om de partid, o susţineţi pe Roberta Anastase? Şi răspunsul a fost: „ Da, sută la sută!”
Îmi dădeam seama că rostul emisiunii trebuia să fi fost altul. Şi nu m-am înşelat.
Era ziua când regimul Băsescu primise o grea lovitură din tribuna Fondului Monetar Internaţional, care a zis, pe scurt: „România trece pe ultimul loc la indicatorul nivel de trai, după Bulgaria; România are mai puţine şanse decât Bulgaria să i se deschidă uşa spaţiului Schengen!”
Era ziua când fanii eternului meci Bulgaria-România se pregăteau să sară gardul în teren şi să strige: „Jos Guvernul!” , „Ieşi afară, javră ordinară!”
Şi-a fost trimis în teren Robert Turcescu. Şi acesta l-a întrebat pe Vasile Blaga: „Chiar aşa, România trece în urma Bulgariei?” Şi răspunsul a fost :”Nici vorbă!” Etc.
Şi mi-am zis: Asta a fost misia lui Turcescu; totuşi care a fost interesul personal al lui Blaga să debiteze minciuni la emisiunea propagandistului lor?
Şi am rememorat dialogul, şi n-am ştiut cum să mă împart între uluire şi teamă. Discuţia între moderator şi Vasile Blaga începuse firesc cu o întrebare legată de contrazicerile presei în care unii îl aplaudă şi alţii îl hulesc.
Şi Blaga a zis că sigur cutare şi cutare… Ca să ajungă la marşul poliţiştilor: „În legătură cu marşul ilegal al poliţiştilor, vreau să vă spun că n-am acceptat ca jandarmii să se contreze cu demonstranţii poliţişti. Şi să văd pe CNN imagini cu scene în care poliţiştii români se încaieră cu jandarmii români”.
Corect. Quod erat demonstrandum!
Singure, aceste vorbe trebuiau însă să mă ridice în picioare şi să mă facă să strig: „Da! În sfârşit! UN OM!”
Doar că vorbele magice, constatasem, nu veniseră singure, nude, ci întovărăşite de altele, ticluite de un uns cu toate alifiile.
Purtătorul lor vorbise cu spatele la popor; cu faţa înspre combatanţii din partid; în văzul lumii; fără să-i pese de cei care-l priveau. Îi minţea împreună cu partidul. Pentru partid. Fără teamă de poporul pe care-l dispreţuia sub masca inocenţei. Scopul prezenţei sale la emisiunea unui propagandist fusese atins: şi-a avertizat adversarii din subteranele încinse ale partidului că „internele”sunt şi vor fi cu el.
Asistasem la o farsă cu doi protagonişti: un făţarnic şi un odios; o lichea şi un buldog în vitrina cu îngeraşi.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.