Am lansat în ziarul pe care-l conduceam cu câţiva ani în urmă ideea celei de-a treia căi, dospită de o imaginaţie pe cât de sinceră, pe atât de idealistă.
M-am pricopsit cu amintirea epistolei de câteva rânduri a unui student; şi, de-atunci, mă feresc ca dracu’ de tămâie să mai mâzgălesc catedrale politice originale.
Politica era comparată de student cu o orbită. Te înscrii pe ea, zicea, nu mai eşti stăpân pe conştiinţa ta; eşti guvernat de gravitaţia jocului politic.
Veţi cotinua să vorbiţi şi să scrieţi covingător; dar veţi rămâne etern prizonierul orbitei.
Iar orbita politică n-a eliberat şi nu eliberează niciodată pe nimeni.
Alianţa Ponta – Antonescu are nevoie la macazurile ei vitale de acari integri, imuni la cântecul de sirenă al gravitaţiei jocului politic; şi aceştia nu există.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.
