Se numește Adrian Viorel Mihiotis, are 58 de ani, este profesor de limba germană și traducător profesionist. Iar de luni, 16 ianuarie 2023, familia nu mai știe nimic despre el. Și e mai mult decît îngrijorată. Pentru că a lăsat acasă un fiu care depinde în totalitate de el.

„Nu, nu s-a certat cu nimeni, nu s-a schimbat nimic în viața lui. Teama noastră vine din faptul că, probabil, n-a mai putut să îndure. Andreas, fiul lui, are 22 de ani, dar s-a născut cu o maladie degenerativă care îi afectează atît creierul cît și corpul. A fost cu probleme dintotdeauna, iar mama lui, care era tot profesoară, a făcut, din această cauză, depresie severă, iar cînd copilul avea zece ani, s-a sinucis pe balcon”, spune o rudă de-a familiei.

Pentru profesorul Mihiotis, grec la origini, a fost o dramă de nedescris. A reușit să treacă peste ea cu ajutorul familiei – mai are un frate în București, acesta fiind căsătorit cu o doctoriță, iar cei doi au o fiică mai mare cu un an decît Andreas. Acum, cînd despre profesorul care preda germană la Școala Gimnazială „Pia Brătianu” nu se mai știe nimic de trei zile, tot familia e cea care a sărit în ajutor. Pentru că Andreas nu se descurcă singur, a fost luat din Drumul Taberei, unde locuia cu tatăl său și adus la rude, în sectorul 3.

Familia e copleșită de gînduri negre din cauză că în ultima vreme profesorul Mihiotis era tot mai abătut și vorbea doar despre cît îi este de greu, mai ales fără soția sa. Cu toate acestea, speră că el va fi găsit în viață și se va întoarce acasă. De aceea i-au anunțat dispariția și la Poliție.

Iată comunicatul Poliției Capitalei:

Ieri, 17 ianuarie a.c., Poliţia Capitalei a fost sesizată și solicită sprijin în vederea depistării unui bărbat care, la data de 16 ianuarie a.c., a plecat de la domiciliul din Sectorul 6 și nu a revenit până în prezent.

Persoana dispărută se numeşte MIHIOTIS ADRIAN VIOREL, este în vârstă de 58 de ani şi are următoarele semnalmente:

– Înălţime: 1,70 m, greutate 60 kg, constituție slabă, ochi căprui, păr negru, grizonant, tuns scurt, față ovală.

– La data dispariției purta blugi de culoare albastră, cămașă albastră, geacă neagră.

Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.

2 răspunsuri

  1. Poate cineva sa imi spuna va rog, de unde se stie cu ce era imbracat, cind EL a disparut si nimeni nu stie nimic despre EL ? Cum se stie ce haine avea cind a plecat sau este disparut ? Stimata Doamna Radactor Covaci, imi puteti va rog da un raspuns ? Sint un apropiat al Domnului Profesor si sint socat sa citesc numai detalii fara claritate. Un om ca EL nu dispare asa simplu.

    1. Am revenit dupa fix 1 an si nimeni nu spune nimic. Un om care face traduceri ucrainienirlor este disparut precum Elodia…. dar la Elodia este pedepsit fara victima tocamai sotul nevinovat… acum pe cine sa pedepsim cind nu avem victima ? Pe cei care mint ? de ce nu sa spus nimic despre munca acestui domn Profesor ? Si anume ca facea Traduceri ucrainienilor si posibil ca a vazut ce nu trebuia iar pentru asta a fost Omorit… disparut. Cind avea un baiat de crescut, oare cine crede minciuna ca acest tata, fuge de acasa ? Poate intr-o zi dispar din Guvern si Presidentie toti acesti politicieni corupti numai asa ca sa nu mai ne fure pe noi si sa stim ca nu mai avem pe cine judeca pentru crimele create de acestia inclusiv Coruptia din militia romana care nu isi face datoria inclusiv judecatorii si procurorii criminalisti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.