În mai puţin de o săptămînă, doi militari români şi-au pierdut viaţa în Afganistan. Amîndoi în Provincia Zabul, amîndoi din batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”. Primul, caporalul Constantin – Laurenţiu Lixandru (foto 1 – galerie), avea 30 de ani şi a murit pe 5 mai. Colegul lui, caporalul Cătălin – Ionel Marinescu (foto 2 – galerie), avea 28 de ani şi i-a supravieţuit doar cinci zile. Nu sînt singurii care au pierit într-un război cu care nu aveau nimic în comun. Nu sînt primii şi, cu siguranţă, nici ultimii. Pentru că preşedintele nostru şi sluga-i prea-plecată, Gabriel Oprea, continuă să menţină trupele româneşti în zonele de conflict. De ce sînt de conflict aceste zone? Pentru că nu se supun voinţei americane. Pentru că nesupunerea se trece, potrivit logicii americane, prin foc şi sabie. De ce se duc, totuşi, militarii români să piară luptînd împotriva unor oameni cu care nu au nimic de împărţit?
Răspunsul l-am aflat chiar de la ei încă din primii ani cînd România a început să trimită trupe peste graniţă. Pentru că atunci, la începuturi, fiecare plecare se făcea cu fast şi MUSAI în prezenţa presei. Iar cînd microfoanele şi superiorii erau la distanţă, militarii, chiar şi ofiţerii, nu ezitau să se destăinuie. „Cum să nu plec? E adevărat că nu te forţează nimeni, e pe bază de voluntariat, dar e singura şansă să pot cîştiga destui bani ca să-mi cumpăr o casă/ plătesc purcoiul de datorii/ tratez copilul (părintele, soţia) de boala gravă care îi ameninţă viaţa, să mă însor… Cu banii cîştigaţi în ţară nu aş ajunge nici în două vieţi să rezolv problema asta”. Cam aşa suna povestea fiecăruia dintre cei ce urmau să plece. Da, ştiau că îşi riscă viaţa, dar în sinea lui fiecare spera să nu i se întîmple asta. Spera că el va fi ocolit. Că gloanţele, obuzele sau ce-o mai fi fost pe-acolo aveau să-i atingă doar pe cei care au ales plecarea numai din lăcomie. Pentru că, nu se poate nega, există şi astfel de oameni printre cei care „au ales aventura”. Oameni care au învăţat că numai dacă ai bani eşti „cineva”.
Cu cîţi bani se aleg militarii care pleacă la războaiele altora? În anul 2009 solda a crescut de la şapte – opt sute de lei, la 1000. Numai că, de anul trecut, cînd premierului i-au venit idei „geniale” pentru majorarea bugetului, şi la aceşti bani se aplică impozite şi toate celelate taxe. Ce rămîne neciuntint? Diurna, care, în cazul unui militar angajat pe bază de contract este de 70 de euro, iar a unui ofiţer, de 90 de euro. De asemenea, arată MapN, „pentru hrana unui soldat detaşat în Afganistan statul român cheltuie 27 de dolari”. Grosso modo, pentru şase luni de campanie, un militar român poate primi cel mult 16.000 de euro. Potrivit datelor oficiale, SUA cheltuie un milion de dolari pe an cu fiecare militar trimis în astfel de misiuni. Şi la capitolul „probleme” există diferenţe majore între supuşii lui Băsescu şi cei ai lui Obama. În cazul unui militar român care decedează în misiune, poliţa de asigurare prevede despăgubiri de 80.000 de euro. 60.000 de euro pentru invaliditate de gradele I şi II, 40.000 de euro pentru gradul III de invaliditate. Familiile americane care îşi pierd o rudă în astfel de circumstanţe pot primi pînă la 400.000 de dolari.
Şi touşi… încă se mai găsesc militari români dispuşi să-şi rişte viaţa în astfel de misiuni. Ce urmează? Un comunicat sec şi sobru prin care Ministerul Apărării anunţă decesul, repatrierea cadavrului şi înhumarea cu onoruri militare, apoi, la propunerea ministrului, şeful statului îl avansează şi-l decorează pe erou. Eroul cui? Cei care mor în astfel de misiuni a cui patrie şi libertate au apărat? Ministrul lui Traian Băsescu are şi neobrăzarea să afirme, în bătaie de joc, că au murit din dragoste de ţară. A cui ţară? La ce-i mai foloseşte celui mort că a fost avansat? Ce şanse există ca un ceremonial, oricît de fastuos, să şteargă durerea din inima părinţilor, a soţiei, a iubitei, a fraţilor, a copiilor…?
Pînă cînd vom continua să „ne batem” pentru cauze cu care nu avem nimic în comun?