Necredinciosu zice: Doamna Curcă intră-n istorie cu domnu' Boc

Nu-i venea să creadă. Dar chiar nu-i venea să creadă. Nu fusese sâmbătă de la Dumnezeu fără păr pe moaţe. Iată, se împlinesc aproape trei ani. După ce Curcă, omul ei, a fost ales primar, a tot nădăjduit să retrăiască noaptea alegerilor. Când nu lipsise mult să fie aleasă regina balului. Şi după aceea, păr pe moaţe sâmbătă de sâmbătă şi nimic. Beţii şi atât. Şi, iată, va fi din nou centrul atenţiei. Domnul Boc însuşi, personal, ca să zică aşa, va fi mână-n mână, ca-n vremea serbărilor electotrale, cu Curcă al ei. Vine la inundaţii şi doamnei Curcă i se strînge inima de grijă: vor fi ele, inundaţiile din comună, la înălţimea cerută de guvern şi televiziuni? Priveşte pe fereastră şi e pe punctul să leşine: apa, mâlul, volbura scad. Sunt încă locuinţe zdravene. Unde i-o fi fost capul lui Curcă? Cum se va prezenta în faţa premierului? Toată greutatea, ca mereu, rămâne pe umerii ei. Îşi alege rochia de tafta de la botez, pantofiorii albi, poşetuţa cu bretele, le sună pe soţia secretarului şi a dirigintelui de poştă, tu, io vin în alb, spectacolul cu inundaţii, am înţeles, începe pe la douăşpe, voi? – hai, fetelor, facem istorie…
Şi-a fost cea mai fericită zi din viaţa ei: tu, toate televiziunile au fost pe noi, dar absolut toate televiziunile, şi nu o dată, tu, nu odată…