În urmă cu numai cîţiva ani, cînd „se derula” o altă campanie furibundă împotriva corupţiei, fostul premier Adrian Năstase declara: „Nu cred în arestările de vineri seara”. Timpul i-a dat dreptate. Nici unul dintre marii corupţi ai acelor ani nu a fost vreodată condamnat. Sentinţe a primit doar plevuşca. La fel şi acum. Totul este doar circ mediatic. Însă un circ foarte costisitor. Şi plătit din bani publici. Dar nu asta este adevărata problemă.
Am să trec peste faptul că zeci, sute de vameşi şi poliţişti de frontieră au fost luaţi pe sus de alte sute de mascaţi. Nu mi-e limpede cum se desfăşoară mai departe activitatea în vămile cu pricina de vreme ce întreg personalul, potrivit declaraţiilor făcute de autorităţi, este corupt. În mintea mea, cînd zici întreg personalul, te referi la toţi cei angajaţi acolo, nu doar la tura de serviciu în momentul cînd au loc descinderile. Iar dacă lucrurile stau aşa, logic ar fi, zic eu, să fie reţinut întregul personal. Şi dacă e reţinut „tot echipajul”, cu cine se asigură continuarea activităţii? Pentru că lumea nu se opreşte în loc doar pentru că alţi poliţişti şi câţiva procurori au decis, la ordin, că e vreme de spectacol.
Am să trec şi peste „victimele colaterale”, respectiv rude şi prieteni care suferă în diverse moduri pentru că îi văd pe cei dragi încătuşaţi. Cum am să trec şi peste disproporţia de şase mascaţi care escortează pînă la dubă un singur om. La fel am să trec şi peste acuzaţiile reciproce formulate de politicieni. Chiar nu contează cît din acest circ făcut MAI ALES de ochii Europei reprezintă plăţi de poliţe şi cît este vinovăţie adevărată. Pentru că, indubitabil, la fel ca toţi înaintaşii lor, poliţiştii şi vameşii reţinuţi şi apoi arestaţi au luat şpagă. La fel cum au luat (şi, probabil, continuă să ia) cei încă nesăltaţi, dar care îşi aşteaptă rîndul.
Dar n-am să trec peste altceva: n-am să trec peste cheltuiele care sînt generate de aceste operaţiuni. Nu ştiu dacă pentru aceste misiuni speciale poliţiştii, jandarmii, procurorii şi judecătorii primesc nişte bonusuri la salariu, vreo primă sau alt tip de recompensă. În schimb e limpede că nu poţi să mobilizezi sute de oameni pentru a participa simultan la descinderi, percheziţii, reţineri, audieri etc fără a le asigura mijloacele de transport. Cum tot de mijloace de transport ai nevoie ca să aduci la Bucureşti sutele de persoane reţinute. Ori aceste mijloace de transport au nevoie de combustibil. Fie că e vorba despre autocare, elicoptere sau alte tipuri de autovehicule. Următoarea cheltuială e generată de cazare. Pe lîngă supraaglomerarea aresturilor, e nevoie, deodată, de o cantitate mult mai mare de hrană. La care, în proporţie de cel puţin 5 %, se adaugă cheltuieli pentru noi medicamente. Cît or mai cumula şi cheltuielile legate de derularea anchetei şi a procesului în sine… Dumnezeu cu mila.
Pentru că va veni şi un moment al procesului. Ce va urma de acolo înainte nimeni nu se poate hazarda să anticipeze. Mai ales pentru că la noi legislaţia este interpretabilă şi se aplică neunitar. De cele mai multe ori acest neunitar însemnînd că depinde cine e persoana ce urmează a fi judecată. Şi nu în ultimul rând pentru că, în afara înregistrărilor audio şi video, care – de regulă -, sînt admise doar ca probe circumstanţiale, anchetatorii nu vorbesc despre alte probe sau dovezi. Cel mai probabil acestea vor fi adunate pe baza denunţurilor reciproce ale celor reţinuţi/arestaţi.
Dar cîtă vreme rămîne de necontestat faptul că mita la vămi a devenit afacere instituţionalizată adevarata problemă este în cu totul altă parte. Adică acolo unde nu există legi care să prevadă expres posibilitatea de a-i obliga pe cei dovediţi să restituie suma de bani reţinută în sarcina lor ca prejudiciu, mită, folos necuvenit etc.
Abia cînd aceşti oameni s-ar şti obligaţi să dea înapoi la bugetul statului cîte 50.000 sau chiar 100.000 de euro, iar, eventual, pedeapsa să fie redusă la jumătate (pentru că arestarea unui om şi condamnarea la o perioadă lungă de detenţie, mai ales fără obligaţia de a restitui banii, înseamnă doar noi şi noi cheltuieli ale statului cu hrana, cazarea lui şi plimbarea între arest şi instanţe), nici măcar cei cu păcate mai mici nu vor spune tot ce ştiu şi, cu siguranţă, cei care ştiu nu-i vor turna niciodată pe marii şi adevăraţii beneficiari ai acestei mega afaceri. Chiar dacă unii se vor alege cu cîţiva ani de puşcărie. Oricum le rămîn averile, iar cînd se liberează „cineva” le va purta de grijă cu siguranţă.
De aceea nu cred în arestările de vameşi…