Capitala intră sub stare de asediu. Cel puţin asta a propus primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după ce a constatat că ninsoarea e mai tare decît întreaga armată de utilaje folosite pentru deszăpezire.
Oprescu a anunţat duminică dimineaţa, în cadrul Comandamentului de la ora 9.00, că va cere prim-ministrului şi ministrului Educaţiei „să ia în considerare posibilitatea închiderii şcolilor pe perioada viscolului şi a ninsorii. Totodată, în funcţie de evoluţia vremii, la ora 17:00, voi discuta cu Poliţia Rutieră posibilitatea închiderii temporare a străzilor secundare care fac legătura între marile artere ale Capitalei, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină eficient”.
De asemenea, primarul general le-a cerut firmelor de salubrizare să scoată toate utilajele în teren şi să asigure permanenţa. El nu a precizat în cadrul Comandamentului de ora 9.00 dacă va aplica sancţiuni acestor firme pentru faptul că spre dimineaţă cele mai multe au redus numărul de utilaje care acţionau în teren.
Bucureştenii sînt rugaţi să circule, pe cît posibil, cu mijloacele de transport în comun şi să nu parcheze pe carosabil. De asemnea, Oprescu le cere administratorilor responsabili să se asigure că semafoarele funcţionează normal, că parcurile şi cimitirele sînt deszăpezite, că bucureştenii au caldură şi apă caldă.
Continuă şi acţiunile de adunare şi cazare a persoanleor fără adăpost, iar cei care întîlnesc astfel de situaţii le pot anunţa la numărul gratuit 0800.821.218.
De asemnea, pentru semnalarea oricărui tip de avarie, bucureştenii au la dispoziţie Dispeceratul Integrat de Urgenţă, care poate fi apelat gratuit la numărul 0800.800.882.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.