Ce şi cum a lăsat în urmă Ioan Rus cînd a părăsit comanda Ministerului de Interne nu mai contează. Important e că astăzi a avut o întîlnire cu liderii sindicatului PROLEX. Principala concluzie: Toţi cei prezenţi au remarcat faptul că în loc să crească resursele financiare şi resursele umane pentru a combate creşterea infracţională estimată în perioadă de criză economică, în anul 2011 au fost alocate mai puţine fonduri şi au avut loc disponibilizări de personal. La această situaţie s-a adăugat şi lipsa de performanţă a sistemului actual al Poliţiei Rurale, care a condus la creşterea cheltuielilor şi a infracţionalităţii (chiar şi peste 20%).
Cum se prezintă situaţia în detaliu, a aflat ministrul Rus dintr-o sesizare scrisă pe care i-au înmînat-o liderii sindicali.
„În cadrul şedinţelor liderilor de sindicat din Bucureşti şi din structurile teritoriale de poliţie s-a analizat situaţia Poliţiei Române şi a poliţiştilor după reorganizarea efectuată în 2011 la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi la Poliţia Română (în ceea ce priveşte Poliţia Rurală).
În urma şedinţei a rezultat o mare diferenţă între ceea ce prezintă foştii şefi ai Poliţiei Române şi ceea ce declară cei care aplică efectiv legea şi se află în contact direct cu cetăţenii".
Concluziile şedinţei au fost următoarele:
" Privind domeniul operativ:
– S-a comentat deosebit de negativ modul în care a fost condusă Poliţia. Astfel, se consideră că persoanele aflate în fruntea instituţiei au comis greşeli impardonabile, nu au avut autoritate, deontologie şi au fost total lipsite de profesionalism. Măsurile de organizări/reorganizări par că nu se mai termină, dau impresia că sunt doar schimbări de dragul schimbării şi nu produc nici un fel de efecte pozitive în planul eficacităţii operative. A fost dată ca exemplu reorganizarea ordinii publice din mediul rural, acţiune prin care s-a destructurat un sistem funcţional, a cărui reparare va necesita timp şi cheltuieli deosebite.
– La disponibilizările din anul trecut, la nivel naţional, ordinea publică a fost cel mai grav afectată, în sensul că 80% din reduceri au vizat tocmai personalul din această categorie de structuri.
– Pentru îndeplinirea sarcinilor din planurile de siguranţă publică se cheamă poliţiştii la muncă, oricând şi oricum. Nu se întocmesc dispoziţii scrise, astfel că poliţiştii nu pot dovedi – eventual în instanţă – că întreprind legal anumite acţiuni. La unele unităţi s-a instituit, abuziv, „permanenţa” de la domiciliu, dar poliţistul nu este plătit şi nu i se dă liber, deşi este „blocat” acasă în vederea participării la misiuni potenţiale.
De asemenea, nerespectarea programului şi a zilelor libere legale, a dus la acumularea stării de oboseală a personalului, fapt care afectează calitatea îndeplinirii misiunilor.
– Schimbul de tură se face în afara programului de lucru. Nu se respectă planificările, acestea se modifică, ori aleatoriu, ori în aşa fel încât poliţiştii să nu poată beneficia de zilele libere legale.
– S-a dat exemplul situaţiei de la o unitate din Bucureşti, unde, de peste 5 luni, un agent de poliţie lucrează singur la un arest, deşi legislaţia prevede expres prezenţa permanentă a două persoane pe schimb. Cea de a doua persoană de pe schimb stă detaşată la un birou. Atunci când i-a raportat această situaţie periculoasă şefului său, respectivul agent a fost ameninţat violent.
– Sistemul de indicatori de performanţă instituit nu reflectă rezultatele muncii operative şi nu este particularizat. Astfel, se cer constatări pentru infracţiuni atipice. Au apărut, ca urmare, şi situaţii hilare: „…nu a constat infracţiuni de omor în flagrant”. Iar în fişele de evaluare anuală au existat situaţii în care s-a trecut: „Poliţistul a îndeplinit cerinţele postului, dar nu a participat la îndeplinirea sarcinilor DGPMB privind domeniul ordinii publice”.
S-a menţionat cazul concret al unui poliţist care, cu 8 infractori prinşi, şi recompensat, are calificativul NS potrivit punctajul aferent criteriilor de performanţă în vigoare.
Acest fapt este, de asemenea, în legătură cauzală cu ignorarea cvasitotală a pregătirii personalului şi cu deprofesionalizarea marcată a efectivelor, mai ales a poliţiştilor care ocupă funcţii de conducere, care nu au cunoştinţele şi nu deţin capacitatea de a proiecta sisteme corecte de evaluare.
Din cauza lipsurilor materiale – carburanţi spre exemplu – nu se pot îndeplini misiunile, nu se realizează indicatorii şi, ca urmare, se „taxează” ca vinovaţi tot poliţiştii operativi.
Privind unele probleme de management resurse umane:
– Se comentează foarte negativ activitatea structurilor de resurse umane, care se consideră că au în compunere numai privilegiaţi şi nu deservesc oamenii, fiind „prelungiri” represive ale şefilor de unităţi. Se consideră, de asemenea, că ofiţerii fără experienţă operativă numiţi în funcţii la eşaloanele superioare nu înţeleg realitatea din unităţile teritoriale şi, de aici, apar măsurile aberante adoptate la acele niveluri.
– Sistemul de derogări a făcut ca situaţia să degenereze grav, în sensul notorietăţii situaţiilor în care pentru cazuri similare s-au aplicat standarde diferite. Totodată, metoda împuternicirii „sine die” pe post a fost folosită ca armă pentru controlul şi ţinerea sub ascultare a persoanelor puse în asemenea situaţii.
– Există percepţia că IGPR a dat ordin să nu se mai acorde calificativul FB la evaluările anuale, invocându-se faptul că, oricum, acesta nu-i afectează pe poliţiştii care urmează să fie avansaţi în gradele profesionale (ceea ce este real). Problema este că poliţiştii apreciaţi cu Bine nu se mai pot înscrie la concursurile pentru ocuparea posturilor de conducere sau promovarea în funcţii.
– Măsurile de disponibilizare, dar mai ales modul arbitrar şi direcţionat în care au fost aplicate, au adâncit neîncrederea poliţiştilor în capacitatea şi dorinţa instituţiei de a-i proteja. S-a ajuns la situaţia în care orice demers al conducerii MAI sau al inspectoratelor generale este privit cu suspiciune şi provoacă temeri privitoare la siguranţa locului de muncă.
– Dispariţia stabilităţii şi siguranţei locului de muncă, unii dintre factorii motivatori esenţiali în formularea opţiunii pentru cariera de poliţist, va avea efecte serioase pe termen mediu şi lung (deja, la concursul de admitere la Şcoala de agenţi de poliţie Câmpina din 2011, concurenţa a fost la jumătate faţă de cea din 2010). Se manifestă, de asemenea, foarte acut, certitudinea poliţiştilor că legea nu îi mai protejează nici măcar în situaţii strict profesionale, aceştia rămânând în sistem „pe cont propriu”.
– Poliţiştii s-au săturat de diverşii ingineri, ospătari, lăutari, sportivi, finanţişti, medici etc. care nu au nimic în comun cu munca operativă, însă ajung la demnităţi şi grade profesionale nesperate de către poliţiştii de carieră/personalul de rând, şi iau decizii profesionale proaste, ce afectează întregul sistem.
– Există poliţişti cu vechime mai prost plătiţi decât unii intraţi mai recent în sistem. Pe de o parte, din cauza unor atitudini părtinitoare. Pe de altă parte, din cauză că structurilor de resurse umane le este „greu” să propună aşezarea corectă a personalului în statele de organizare sau să opereze schimbările de poziţie, în situaţia în care există posturi vacante mai bine retribuite. Sunt, de asemenea, posturi vacante care nu sunt încadrate, deoarece sunt mai bine plătite şi, astfel, se fac economii.
– Propunerile de promovări în funcţii sunt blocate la eşaloanele superioare;
– A fost invocată calitatea slabă a serviciilor medicale şi faptul că poliţiştii au sentimentul că li se face o mare favoare când sunt primiţi de către medicii din MAI. Se pierde mult timp la cabinete şi nu există medicamente, aşa încât se consideră că, mai bine, s-ar renunţa la sistemul de sănătate propriu al ministerului.
– Există cazuri de poliţişti cu boli psihice a căror situaţie se cunoaşte, respectivii fiind sub tratament. Nu li se dă armament şi nu sunt trimişi în misiuni, iar ceilalţi muncesc şi pentru ei, însă aceste persoane nu au făcut obiectul disponibilizărilor.
– Au fost semnalate cazuri de încălcare a disciplinei de stat, prin detaşări de poliţişti din funcţii operative (chiar şi pentru perioade de peste 3 ani) la „cabinete”, menţinerea în posturi preferenţiale (şoferi) şi planificarea în misiuni mai „călduţe”. Aceştia au beneficiat, însă, şi de plata condiţiilor de muncă în care nu-şi desfăşoară, de fapt, activitatea.
– A crescut infracţionalitatea în rândurile poliţiştilor şi tentaţia acestora de a-şi „rotunji” veniturile pe diferite căi. Tot mai mulţi poliţişti caută un al doilea loc de muncă, deoarece nu mai fac faţă constrângerilor financiare cotidiene. S-a prezentat opinia că din Legea salarizării s-a aplicat numai ceea ce a fost împotriva personalului. Agenţii cu studii superioare sunt mutaţi din funcţii pentru a nu li se mai plăti sporul legal.
– Activitatea de formare profesională a devenit „cenuşăreasa” sistemului şi ţinta predilectă a reducerilor diverse de personal, în comparaţie cu aceea de personal, care, frecvent, câştigă posturi la reorganizări.
– S-a ajuns, de asemenea, la situaţia în care poliţiştii au suportat personal costul transportului la activităţi de formare profesională în străinătate (nu în beneficiu privat), desfăşurate în cadru instituţional (altfel spus, vrei la curs, îţi plăteşti drumul).
– S-au adâncit lipsurile în domeniul bazelor sportive. Personalul nu este lăsat să participe la educaţia fizică sub pretextul că acolo merge numai „cine nu are de lucru”. S-au amenajat frecvent spaţii sportive din banii personali ai poliţiştilor şi cu sprijin sindical, fără nici o intervenţie din partea instituţiei.
– S-a menţionat faptul că, deşi la Centrul Slatina s-au ameliorat simţitor condiţiile de învăţământ, cele de cazare au rămas, pe mai departe, improprii.
– Măsurile stabilite pentru protecţia poliţistului au rămas în stadiu de proiecte.
Privind moralul efectivelor şi comunicarea organizaţională
– În principiu, toate aspectele menţionate au efecte importante asupra stării moralului poliţiştilor. Poliţiştii şi-au pierdut, în măsură covârşitoare, încrederea în şefii de la nivel superior, pe care îi văd ca „excrescenţe” obediente conducerii profesionale sau politice a MAI. Aşa încât, nu îi mai asimilează mediului profesional şi, de aceea, deciziile acestora sunt foarte prost percepute, fiind considerate anti-instituţionale şi îndreptate prioritar împotriva personalului.
– Abuzurile permanente, exemplul unor şefi despre care se ştie că sunt incompetenţi şi corupţi, dar rezistă foarte bine pe funcţii prin sprijin politic şi supunere, încălcările cotidiene de drepturi şi disponibilizările au un caracter profund demobilizator.
– Moralul la unităţile de bază este foarte scăzut, existând percepţia că situaţia a fost adusă intenţionat la acest nivel pentru ca poliţiştii, astfel timoraţi, să nu-şi mai facă datoria, fiind astfel posibilă dezvoltarea infracţionalităţii de nivel statal şi devalizarea ţării.
– Regula rezolvării diferendelor, chiar normale de muncă, a devenit ameninţarea, precum şi îndemnul pe scară largă: „nu-ţi convine, dă-ţi demisia!”. Pe această cale, se blochează iniţiativa şi se întrerupe comunicarea profesională.
– Poliţiştii sunt jigniţi pe întreaga verticală a sistemului, de la cel mai înalt nivel al statului şi până la cel al şefilor nemijlociţi, se vorbeşte urât şi se înjură. Legăturile colegiale s-au alterat şi a dispărut respectul între poliţişti, teama fiind aceea care domină, în prezent, sistemul relaţional.
– Există o fractură deschisă între eşaloanele superioare, pe de o parte, şi structurile de execuţie şi personalul acestora, pe de altă parte. Nici unul dintre liderii „PRO LEX” convocaţi nu a putut preciza ultima dată când un ofiţer de la IGPR sau de la Sector a venit la secţie să discute normal cu ei. De regulă, ofiţerii de la eşaloanele superioare, veniţi mai ales în activităţi de control, au o atitudine „seniorială”, îndeosebi faţă de agenţii de poliţie.
– S-a înstăpânit percepţia că DGIPI şi structurile de control ale MAI şi de la inspectoratele generale sunt doar instrumente ale conducerii instituţiei, destinate tranşării punctuale a unor probleme, lichidării indezirabililor şi pentru „băgat pumnul în gură”. Nu s-a putut da exemplul unor acţiuni cu efecte pozitive care să fi avut ca iniţiatoare o structură de control.
Prezint, în context, cazul comisarului-şef de poliţie Bărăscu Adrian, membru „PRO LEX”, fost director al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, care a fost supus la presiuni diverse şi controale constante. Cst. Popa Liviu i-a cerut expres să-şi dea demisia din funcţia de conducere, deşi nu i s-a imputat nimic şi este un expert recunoscut în domeniul său de activitate. În acest moment, acest ofiţer titrat este pus la dispoziţia unui eşalon inferior, riscând să îi înceteze raporturile de serviciu prin trecerea celor 3 luni (termen de punere la dispoziţie).
– Comunicarea organizaţională este dezastruoasă şi circulă numai în sensul transmiterii de sarcini. Sesizările diverse deranjează, iar oamenii nu sunt ascultaţi, invocându-se şi motivul că „problemele sunt atât de multe şi de grave, încât nu are rost să fie discutate, deoarece, oricum, nu pot fi rezolvate”.
– Pe fondul situaţiei generale, al deficitului managerial şi al moralului foarte scăzut, ordinea şi disciplina din unităţi sunt precare, existând premisele neîndeplinirii misiunilor şi ale săvârşirii de infracţiuni, abateri şi evenimente grave.
Privind unele aspecte logistice
– Este cunoscut şi înţeles de către poliţişti faptul că probleme logistice sunt grave, pe fondul general al crizei de resurse. Poliţiştii cer, însă, ca situaţia să fie măcar recunoscută oficial, să nu se mai mintă. Deşi oficial se afirmă că nu sunt probleme cu carburanţii, în realitate autovehiculele au alocaţi numai 30 litri motorină Cu toate acestea, din punctul de vedere al criteriilor de evaluare a îndeplinirii misiunilor se cere mai mult decât înainte.
– În luna mai, cota de carburanţi este cu 40% mai mică decât în luna anterioară. Alimentarea se face zilnic. Se consumă foarte mult carburant cu deplasarea pentru alimentarea centralizată.
– S-a dat exemplul unui birou judiciar care are în stare de funcţionare o singură maşină Dacia 1310, care din iunie nu mai are ITP. Nu mai există piese, Baza centrală nu mai face comenzi de piese, nu se alocă bani pentru cheltuieli şi poliţiştii chiar s-au săturat să facă pe milogii efectuând reparaţii, pe bani proprii, la diverse cunoştinţe.
– Starea unor sedii este jalnică, secţiile de poliţie fiind ţinute permanent pe ultima poziţie a listei cu priorităţile de modernizare şi dotare. S-a dat exemplul unei secţii cu 2 grupuri sanitare, din care unul rezervat pentru şef. Curăţenia este deficitară, iar condiţiile de muncă şi de primire a cetăţenilor sunt sub orice critică.
– Lipsa rechizitelor şi a consumabilelor este cronică, iar şefii le cer, în continuare, poliţiştilor să se „orienteze” .
– În aceste condiţii, poliţiştii se întreabă ce rol mai au structurile logistice burduşite cu personal, dacă tot nu pot rezolva nimic.
Privind unele aspecte sindicale
– În majoritate, şefii de la diferite niveluri ierarhice au o poziţie ostilă faţă de sindicate şi liderii de sindicat. Exemplul tipic este acela că acordul sindical încheiat în acest an cu MAI nu este luat în seamă la nivelul secţiilor, deoarece şefii acestora pur şi simplu nu vor să aplice prevederile sale.
– Numai Sindicatului „Pro Lex” nu i se permite accesul al comunicarea cu membrii de sindicat prin sistemul intern INTRAPOL.
– Şedinţele Comisiei de dialog social sunt formale, liderii de sindicat sunt auziţi, dar nu şi ascultaţi, iar efectele se văd în actele normative cu conţinut echivoc sau contradictoriu.
– Anumiţi şefi profesionali se amestecă în activitatea sindicală, încurajând dezbinarea mişcării sindicale şi retragerea membrilor din sindicatele active şi protestatare”.
Pentru că problemele sînt multe şi grave, pentru început Ioan Rus a reamintit că s-a angajat politic să plătească, pînă în iulie, restanţele la drepturile de echipament şi să încadreze promoţiile şcolilor de poliţie din 2011 şi 2012. Deocamdată poliţiştii speră…