După aproape o zi de percheziţii şi confiscări de documente, procurorii DNA care îi au în vizor pe preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duciu şi pe şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea, au găsit o cale oficială să „demonstreze” că din cauza noului Cod Penal şi a celui de procedură penală nu-şi pot desfăşura activitatea în condiţii optime. Prin urmare, deşi formulează acuzaţii clare împotriva a două persoane, procurorii DNA au început urmărirea penală in rem. Adică împotriva faptelor, aşa cum se arată într-un comunicat oficial al DNA.

În completarea informaţiilor (www.pna.ro – n.a) referitoare la percheziţiile efectuate în municipiile Orşova, Drobeta Turnu Severin şi Craiova (detalii în comunicatul nr. 344 din 2 aprilie 2014), Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Prin ordonanţa procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la următoarele infracţiuni:
– abuz în serviciu contra intereselor publice,
– trafic de influenţă/ cumpărare de influenţă,
– folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din probele administrate în cauză până în acest moment procesual, rezultă date cu privire la următoarele aspecte relevante :

În perioada 2012-2013 şi în cursul lunii ianuarie 2014, folosindu-se de influenţa conferită de funcţiile publice deţinute, două persoane din două instituţii publice ale judeţului Mehedinţi au determinat funcţionari din cadrul unor instituţii de interes public din acelaşi judeţ să îndeplinească acte de serviciu în favoarea intereselor personale ale celor doi sau ale apropiaţilor ( rude şi patroni de societăţi comerciale de la care obţineau în schimb direct sau indirect foloase necuvenite).
Aceste influenţe au fost exercitate pentru:
– numiri şi menţineri în funcţii de conducere la unele instituţii publice sau numiri ale unor apropiaţi în funcţii de conducere;
– aprobarea scoaterii din domeniul public şi concesionarea către apropiaţi la un preţ „convenabil”, de suprafeţe de teren intravilan situate în centrul municipiului Orşova ( în condiţiile în care erau înscrise în cartea funciară a localităţii Orşova ca aparţinând domeniului public al Statului Român şi astfel nu puteau fi trecute în domeniul privat şi nici concesionate);
– determinarea unor funcţionari de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi să deconteze către anumite societăţi comerciale servicii medicale presupus neefectuate
– determinarea unor agenţi economici din judeţul Mehedinţi să încheie contracte de publicitate sau sponsorizare, în condiţii favorabile unui post de televiziune local
– permiterea unor persoane neautorizate să aibă acces la informaţii care – la acel moment – nu erau destinate publicităţii, astfel încât anumiţi agenţi economici să obţină folos necuvenit şi condiţii financiare avantajoase şi împiedicarea altor agenţi economici să participe la o licitaţie publică. Corelativ, dezavantajarea autorităţii publice contractante (Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, instituţia publică beneficiară a bunurilor ce aveau să fie dobândite prin achiziţie publică)
– avantajarea unei anumite persoane prin furnizarea subiectelor la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de şef serviciu la Consiliul Judeţean Mehedinţi, în detrimentul altor persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare
”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.