Regele Mihai a fost cel dintâi dintre monarhişti care n-a mai crezut în monarhie. Dacă ar mai fi simţit ca un rege, Majestatea Sa s-ar fi îngrijit mai puţin să strângă averi după averi, poate nu toate cuvenite. S-ar fi dedicat până la sacrificiu cauzei monarhice: iubirea de ţară şi de poporul său, mai presus de orice altceva. Şi n-ar fi rămas indiferent la sacrificarea suveranităţii naţionale, la transformarea ţării în bază militară americană. Sau cum frumos spunea Neagu Djuvara: trebuia să fi rămas sărac şi curat. Sărac – în sens filozofic -, să aibă atât cât era nevoie.
La rândul lor, republicanii , la sfârşit de destin, căci sunt şi ei cu pasul pe strigarea cea de pe urmă, care poate dura mai mult ori mai puţin, sunt pe cale să priceapă că poporul suveran al lui Rousseau este o himeră. Că există o lege aristocrată a naturii. Că Natura are un singur chip în toate lucrările sale: un mecanic şef, capul, şi o sumedenie de subalterni care fac din viaţă un mecanism funcţional. Omul este, în mic, copie a Universului.
Deci: „Domnule Jean-Jacques Rousseau, eu sunt popor,tu eşti popor; eu sunt suveran, tu eşti suveran; eu sunt duşmanul tău, tu eşti duşmanul meu, care dintre noi e mai suveran?” Cine e capul, mecanicul şef?
Există un singur răspuns: suveran e numărul. În esenţă, o mie de proşti vor fi în orice condiţie mai proşti decât zece savanţi. Dar sunt mai mulţi. Sunt poporul suveran.
Doar că, pentru a funcţiona, poporul suveran are nevoie să se evidenţieze cine e mai suveran decât celălalt. Musai să fie numărate opţiunile. Şi, iată soluţia: Votul! Egal. Universal etc. Şi presa, care comunică. Presa care n-ar fi posibilă fără bani.Banii n-ar fi posibili fără oameni bogaţi. Oamenii bogaţi n-ar fi posibili fără putere politică. Puterea politică n-ar fi posibilă fără număr, trăiască numărul! Mulţi şi proşti. Uşor de cumpărat, de manipulat, de convins. Mecanicul şef poate rămâne ascuns lumii. Poate conduce lumea fără a fi la vedere. Căci, „Poporul suveran”, nu-i aşa?, fără presă n-ar fi posibil; presa n-ar fi posibilă fără bani; banii n-ar fi posibili fără oameni bogaţi; oameni bogaţi n-ar fi posibili fără putere politică; puterea politică n-ar fi posibilă fără număr. Trăiască numărul! Deci, nimic din ce este nu ar mai fi fără cele mai eficace şi bănoase lanţuri, cele ale mass-media.Ţipă liber tot omul, câştigă cel care se aude mai mult. Lanţuri în spirală pe imperii tv. Frumoasele seri din Cişmigiu, la o bere şi o tablă de şah în faţă, tradiţionalele şanţuri şi cârciumi săteşti s-au mutat modern pe facebok – clienţii rămân aceiaşi.
Dreptul de a vorbi liber tot omul, libertatea de exprimare este cheia sistemului democratic. Fetişul care ţine în viaţă un mecanism fals, mincinos. Manipularea este Puterea.
Un univers halucinant, nimic nu mai este ce pare că este, nimeni nu mai crede în nimic!
Nava cu oameni merge înainte, într-o direcţie doar de ea ştiută, indiferent ce se petrece pe coverta ei.
Ne reîntâlnim luni, 14 martie, cu „Dictatura nesimţirii”.