Apropierea alegerilor îi determină pe tot mai mulţi parlamentari „să se apropie de oameni”. Unul dintre aceştia este şi deputatul de Giurgiu Liliana Ciobanu (fata cîntăreţei Maria Ciobanu), în prezent independentă. Într-un comunicat remis presei prin intermediul Camerei Deputaţilor, aceasta propune să fie reactivată „legea ilicitului”.

Săptămîna trecută, aceasta i-a adresat o interpelare ministrului Justiţiei, Raluca Prună: „Este din ce în ce mai evident faptul că Legea nr.115/16 octombrie 1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere este un act normativ depăşit, iar viabilitatea sa nu îşi mai produce efectele iniţiale. Acest aspect este tot mai preocupant, atât pentru societatea civilă, cât şi pentru oamenii care s-au pronunţat pentru instalarea Guvernului de tehnocraţi din care şi dvs. faceţi parte”.

Liliana Ciobanu a mai amintit că, practic, „în orice colţ al României se vorbeşte despre faptul că întregul eşafod al luptei anticorupţie din ţară este ineficient atât timp cât sumele spoliate din bugetul naţional pentru care au fost trimişi în judecată, condamnaţi, arestaţi şi încarceraţi o serie de oameni influenţi din viaţa politică şi din vecinătatea sa, nu sunt recuperate de către statul român. În logica românilor, bătălia anticorupţie este aproape degeaba, cât timp aceste personaje care au jefuit România de milioane de euro îşi ispăşesc o prea mică parte din pedeapsă, după care ies, bine mersi, revenind în libertate fără a le fi atinse averile incomensurabile demonstrate ca fiind obţinute fraudulos”.

Dornică să stea „în fruntea bucatelor” măcar pe plan local,Liliana Ciobanu şi-a început activitatea politică în anul 1997, cînd a intrat în APR (AlianÈ›a pentru România). Ulterior s-a orientat către PSD, obţinând şi un mandat de consilier municipal din partea acestui partid, în perioada 2008-2012. La alegerile locale din iunie 2012, ca urmare a „conjuncturii şi a unor neînţelegeri în plan local”, a plecat din PSD şi a intrat în PP-DD fiind aleasă consilier judeÈ›ean pe listele acestui partid. Tot PP-DD a ajutat-o să devină deputat, în decembrie 2012. Ulterior nu i-a mai plăcut nici partidul lui Dan diaconescu. Dar, fiind deja cu sacii în căruţă, a rămas deputat. Independent. Cum, însă, nu ştie ce şanse are la un nou mandat, în ultima vreme a devenit tot mai vocală şi „interesată” de problemele celor mulţi, fapt care ar putea să o ajute măcar să revină în funcţia de consilier local în Giurgiu.

Veche membră a Clubului Rotary Giurgiu, Ciobanu a ţinut cu tot dinadinsul să intre şi în lumea afacerilor, ea fiind patroana şi administratorul firmei „Panesim”, fapt care în ianuarie 2015 i-a adus din partea Agenţiei Naţionale de Integritate statutul de incompatibilă, chit că afacerea s-a dovedit dezastruoasă.

Ori poate tocmai din cauza acestui insucces a ţinut să-i adreseze, în scris, ministrului Justiţiei următoarele întrebări:
1. Ce modificări intenţionează să demareze Ministerul Justiţiei în scopul funcţionării Legii 115/1996, în aşa fel încât averile ilicite să fie recuperate de statul român?
2. Care este situaţia sumelor de bani demonstrate în baza unor sentinţe definitive ale instanţelor judecătoreşti că au fost furate din bugetul de stat începând din 1990 încoace?
3. Câţi din banii demonstraţi a fi furaţi în detrimentul României au fost recuperaţi de stat?

Apoi, a încheiat apoteotic:
Într-o ţară care funcţionează pe principiile democraţiei, echităţii şi transparenţei, statul ar trebui să ocrotească veniturile şi economiile provenite din muncă. Consider că şi în societatea noastră veniturile obţinute trebuie să fie în concordanţă cu munca depusă, deoarece acumularea de bunuri din venituri neprovenite din muncă este de natură a transforma proprietatea personală într-un instrument de exploatare a muncii altora sau de speculă”.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.