Federaţia Sindicatelor Democratice ale Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino” solicită Ministerului Sănătăţii găsirea urgentă de soluţii potrivite pentru cadrele medicale din unităÈ›ile sanitare desfiinţate.

“Considerăm că soluţia pentru cadrele medicale din spitalele care au fost desfiinţate nu poate fi mutarea lor la distanţe considerabile. Nu este o soluţie să mutăm medici din zone defavorizate, în care este nevoie de asistenţă medicală de specialitate către oraşele mari, unde nu există posturi libere. Un argument îl constituie distribuţia medicilor la 1000 de locuitori, zonele de unde pleacă medicii având o acoperire sub media pe ţară. Obligându-i să facă zilnic naveta la zeci sau chiar la sute de kilometri îi determinăm să plece din ţară ca mulţi dintre colegii lor, în vreme ce pacienÈ›ii din zonele respective rămân fără asistenţă medicală.

De aceea, considerăm că soluţia ar trebui să fie înfiinţarea unor unităţi medicale, fie că vorbim de centre de sănătate sau ambulatorii de specialitate exact în zonele unde s-au desfiinţat spitalele”, a declarat dr. Florin Chirculescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino”.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Democratice ale Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino” sunt de acord că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar, însă consideră că toţi pacienÈ›ii au dreptul la asistenţă medicală şi acces echitabil la serviciile medicale, aşa cum spune Carta Europenă a Drepturilor PacienÈ›ilor.

“În acest context ne permitem să adresăm următoarele întrebări decidenţilor români. L-aÈ™ întreba pe dl subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, care erau parametrii vitali ai pacientului decedat la Bălceşti astfel încât să putem afirma cu certitudine că era un caz irezolvabil? Jurământul lui Hipocrate permite unui medic să nu îşi examineze pacientul dacă este de părere că nu are È™anse? Pe dl prim – ministru Boc vreau să îl întreb care este procentajul pacienţilor care au supravieţuit unui infarct miocardic acut, pacienţi care au fost stentaÈ›i?”, a conchis dr. Florin Chirculescu.

Biroul de presă
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.