Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au tranşat „meciul” Sebastian Ghiţă vs Sorin Ovidiu Vîntu în favoarea celui dintîi. După ce, ieri, au început urmărirea penală împotriva lui Vîntu, azi au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore sub acuzaţia de şantaj. În acelaşi dosar a fost reţinut şi Ilie Cezar Ion, pentru aceeaşi acuzaţie.
Potrivit comunicatului emis de Ministerul Public „Din probele administrate până la acest moment procesual, a rezultat că, în perioada martie – aprilie 2011, sub ameninţarea denunţării unilaterale a unui contract de consultanţă şi management, VÂNTU SORIN OVIDIU a pretins părţii vătămate G.S. (Ghiţă Sebastian – n.a. )suma de 150.000 euro. În situaţia neconformării acestei cerinţe, partea vătămată ar fi pierdut sume importante de bani.
Actele de ameninţare şi constrângere au fost întreprinse de inculpatul VÂNTU SORIN OVIDIU atât personal, cât şi prin intermediul inculpatului ION ILIE CEZAR, care la rândul său urma să obţină un folos injust.
Inculpatul VÂNTU SORIN OVIDIU a recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie”.
În cursul dimineţii la Parchet au fost audiaţi atît cei doi inculpaţi, cî’t şi reclamantul, iar în jurul orei 20 procurorii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru Sorin Ovidiu Vîntu şi Ilie Ion Cezar. În cursul zilei de mîine cei doi urmează să fie prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare.