Avem în jur semeni care nu reuşesc să pară totdeauna inteligenţi. Adevărate torente de prostie puturoasă ne inundă pe toate canalele mediatice. Nici nu ai datele necesare diferenţierii prostiei-drapel de tot felul de armaghedoane preparate de superspecialişti ai manipulării. Sunt aruncate în arenă exponate de educaţi – la Băneasa, la Grădiştea, în familie sau din naştere – în ale vorbitului pe pereţi, tupeului, şi golăniei. Îţi plantează un palmier în sufragerie şi un elefant în dormitor. Cadouri electorale. Există şi subspecia constituită din tribunarzi urcaţi pe dosul propriei – în acte- neveste ori pe faptele de eroism săvârşite în slujba Securităţii. Au fost agenţi sub acoperire – deci pot fi şi politicieni sub acoperire. A se vedea demolatorii dreptei româneşti. Nu poate fi exclusă nici încrengătura disidenţilor acoperiţi. Unora li s-au tăiat stipendiile din Est, altora din Vest. Din ce să trăiască şi ei, veşnicii mâncători de produse biologice? Din tot felul de declaraţii voit şocante, din dezvăluiri senzaţionale – un ţigan avea o iapă, alt ţigan avea un cont etc – făcute spre a fi luaţi din nou sub o aripă ocrotitoare. Ei, acoperiţii, ştiu foarte multe, au fotocopii ale unor documente importante, filme compromiţătoare, dosare explozive. S-ar părea că multe echipe politice sunt realizate pe un fond comun de date despre ceilalţi. Dai tu, dau şi eu! Pac la Războiu! Doar că, şi unii şi alţii, uită că se află sub lupă şi orice gest nepotrivit este taxat de cei ce conduc urmarea firească a războiului rece – războiul economic. Şi aici nu-i poţi mulţumi pe toţi. Mai ales când ţi-e gândul mai mult la buzunarul propriu. Baronii locali şi naţionali dansează vechiul dans călugăresc „strângeţi hora, nu fiţi hoţi, să ne pupăm în bot toţi.” Cu o geantă plină cu documente extrase din computerul fostei Securităţi poţi ajunge sus de tot, dar abia acum vine greul: ca şi în sport, nu e greu să ajungi, e mai greu să te menţii. Astăzi interesele nu mai pot fi dirijate conform unor indicaţii preţioase, venite de la centru. Asta a mers un timp, când s-au folosit tot felul de agenţii – şi de agenţi – care, în numele democraţiei, al statului de drept i-au strâns de gât pe Panait, pe Ciuvică sau pe Bivolaru. Astăzi nu îi mai arestează: doar îi anchetează o zi – două. Apoi le dau drumul pentru că nu sunt probe. Circul salvării în absolut – sau al absolutului în salvare – va continua să se afle pe primele pagini ale ziarelor. Totul este controlat; cui foloseşte această mascaradă? Avem atât de mulţi doritori să vadă semeni ai lor care sunt mai alături decât ei? Să ne simţim bine când un om – care, altfel, ne seamănă – trage după el un galoş spunându-i cuţu-cuţu? Este doar vechea poveste a preafrumoaselor infante iberice şi a prietenelor lor cocoşate. Altfel spus: femeia aceea era frumoasă şi deşteaptă, dar avea şi calităţi. Găsim noi, oligofrenii decizionali, cum şi cât să-i mânjim pe cei din jur pentru a ne simţi superiori. Mica ticăloşie a boilor solemni urcaţi în căruţa naţională, împinsă de cei necăjiţi.
Pentru că, din motive bine întemeiate, un coleg român ne-a prezentat marea intervenţie chirurgicală pe care a efectuat-o, respectiv incizia unui abces dosnic, timp de o jumătate de oră la un post de miliţie sau de televiziune, m-am simţit cu adevărat bine aflând dintr-un cotidian că există descoperiri şi mai şi. Nu oriunde: în Austria. Acolo nu s-au descris zone erogene aflate la doi-trei metri în faţa organelor genitale, nici găini care nasc pui vii ori înmulţirea broaştelor râioase prin metempsihoză şi matrafucizare. Austriacul domn profesor doctor Ferdinand von Hamerinrectus – fără a afla de urinoterapia indicată de compatriotul nostru – apreciază că scobitul în nas şi consumarea mucozităţilor din nări, deşi este un obicei respingător, este foarte sănătos. Copiii trebuie încurajaţi să se scobească în nas pentru a respira mai bine, iar ingestia mucozităţilor le va întări aparatul imunitar. Domnul profesor nu oferă detalii. Adică elemente de tehnică a noii terapii. Publicul larg este interesat dacă această scobeală în nas se va face înainte, după masă sau în loc de. Nici asupra dimensiunilor unghiei igienice şi a distanţei ideale de scobire, nici despre calităţile şi cantităţile ideale ale substanţelor care trebuie recoltate şi ingerate, nici despre riscul lezării hipofizei şi al eventualelor rezerve strategice de mucozităţi, ori despre riscul transmiterii unor boli cum ar fi prostia agresivă în cazul în care, din lipsă de produse proprii, ne-am repezi – pe stradă, în metrou, în familie – la semenii noştri spre a-i scobi în nas în vederea recoltării – spre uz personal – al substanţelor cu efect miraculos nu ne sunt oferite detalii. Poate că studiul e doar în faza de proiect ori domnul profesor a dat în mintea copiilor şi, asemenea unui alt Ferdinand, adună căcăţei de câine. Guru Bivolaru cred că aici a greşit: înainte de a recomanda urinoterapia ar fi trebuit să-şi obţină un titlu academic la Universitatea Absolută de Uretre, Trompete şi Trotinete. A-l asculta pe Bivolaru e o opţiune; a face sex în direct şi a pune la zid pe cei ce nu apreciază asemenea exhibiţii zoologice pare, după unii, o obligaţie. În timpul acesta mai aflăm, tot din ziare, că la Paris casele de modă îşi prezintă noile colecţii folosind o muzică cu tentă balcanică şi cu binecunoscutele: mai stai un pic, sărută-mă-n buric. Poate că acolo, pe malurile Senei, nu sunt prea mulţi care înţeleg profunzimea acestor versuri. Sub podurile Senei s-ar găsi câţiva admiratori. E drept că uneori nici noi nu prea înţelegem costumaţia tip tanga-jumulită a unor manechine. Abia când vom gusta elucubraţiile vestimentare ale colecţiei vară-toamnă ale binecunoscutei case de toleranţă „Forceps & Craurosis” vom putea spune, cu fruntea sus, că am mai închis un capitol al aderării la UE. Deşi mulţi români, fiind vizionari şi cu simţ artistic – vai de simţul lo ! – se îmbracă de mulţi ani ca manechina Muiumuiu şi manechinul Invartosatul: o frunză ofilită-n faţă şi o compresă folosită-n spate.