Suferinta animalelor de circ nu trebuie sa fie un spectacol pentru copii!

 

 

Spectacolul crud al animalelor salbatice chinuite pentru amuzamentul publicului continua si anul acesta, o data cu cea de-a IV-a editie a Festivalului International de Arta a Circului, organizat Circul Globus din Capitala. In aceasta saptamana, Festivalul a adus la Bucuresti trei circuri din Spania, Italia si Serbia, toate avand numere cu animale. VIER PFOTEN solicita autoritatilor din Romania sa interzica prin lege folosirea animalelor salbatice in circuri si cere publicului sa refuze aceste spectacole, cu-atat mai mult cu cat sunt adresate copiiilor.

‘Foci, hipopotami, pinguini, serpi, pelicani sau testoase care stiu multe gimbuslucuri si nu asteapta decat sa se joace alaturi de copii’, ne promit reclamele la circul ‘Aquatico Loredana Belluci’ din Italia. Circul ‘Americano’ din Serbia ne garanteaza un spectacol exotic si plin de mister, cu ‘camile nonsalante’ si ‘lame sprintene’.

Ce uita sa specifice aceaste reclame sunt orele de claustrare petrecute de animale in custile stramte din spatele arenei si din containerele de transport, hrana neadecvata, lipsa socializarii si numerele chinuitoare de dresaj. Animalele marine sunt transportate cel mai adesea in vagoane cu piscine neincapatoare, in care nu-si pot manifesta nevoia nativa de miscare si nu pot trai in structura sociala tipica de grup mare.

Potrivit concluziei unui studiu stiintific realizat in 2009 de Universitatea din Bristol, circul este din toate punctele de vedere un mediu ostil animalelor, care sufera traume fizice si psihice de pe urma tratamentului din captivitate si a numerelor de dresaj.

VIER PFOTEN continua sa protesteze fata de organizarea pe teritoriul Romaniei a spectacolelor care contin numere cu animale salbatice si cere interzicerea lor prin lege. Pana la adoptarea unei astfel de masuri, VIER PFOTEN solicita autoritatilor responsabile, in acest caz Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), sa impuna un set de norme stricte privind tratamentul animalelor in circuri si sa efectueze controale pentru verificarea conditiilor in care traiesc acestea.

VIER PFOTEN cere totodata cetatenilor sa refuze circurile cu numere cu animale si sa evite sa expuna copiii la un astfel de spectacol al suferintei.

‘Mii de copii sunt expusi spectacolelor de circ cu animale salbatice, ei fiind in general principalii spectatori. Acest demers al parintilor si educatorilor nu are in sine nimic educational. Un leu sta inchis 20 de ore intr-o cusca de 12 metri patrati, iar elefantii sunt tinuti legati in lanturi intre 12 si 23 de ore. Lumina puternica si aplauzele sunt de fapt factori de stres pentru animalele pe care le vedem in arena. Romania are nevoie de o legislatie care reglementeze respectul pentru viata animalelor salbatice de la circ’, atrage atentia Veronica Tulpan, coordonator al campaniei VIER PFOTEN ‘Stop It! Fara animale salbatice in circuri’.

In prezent, nu exista o interdictie la nivel european privind folosirea animalelor salbatice in circuri. Unele tari, precum Austria, Bulgaria sau Grecia, au interzis total aceasta practica, altele au impus o lista restrictiva a animalelor care pot fi dresate in circuri, insa unele state precum Romania nu au nici o reglementare specifica pentru bunastarea animalelor din circuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.