Nu credeam că ar fi posibil şi totuşi, voi trece de partea lui Iohannis dacă… Voi trece de partea lui nu cu inima. Nici cu raţiunea. Mă voi conforma regulilor jocului. Prima dintre aceste reguli a fost inaugurată anul trecut, tot pe la începutul anului, deşi s-ar putea să mă înşel. Atunci, preşedintele României, nesocotind bunul-simţ al Întâiului stătător al ţării, al tuturor românilor, a ieşit în piaţa publică instigând România împotriva unui partid.
A doua regulă a jocului a fost formulată tot de el, în Mişcarea #rezist , mişcare de protest la adresa celor care câştigaseră alegerile democratice.
Urmând aceste două reguli, un preşedinte consecvent cu el însuşi, ar da de pământ cu PSD-ul. Ar risca totul, inclusiv propria demitere, şi ar trimite la stâlpul infamiei un partid care-şi bate joc de poporul pe care ar trebui să-l vegheze.
În noaptea debarcării unui premier care cerea doar să fie lăsat să dovedească sieşi şi lumii că România poate merge pe propriile picioare, am urmărit evenimentul la TVR. Protagoniştii erau aleşi la întâmplare. A rămas în prim-plan şi gros-plan doamna Olguţa Vasilescu. În seara neagră pentru români şi ţară şi, în mod firesc, şi pentru PSD, vicepreşedinta Partidului Social – Democrat deborda de bucurie, gâlgâia de fericire: rămăsese la putere!
– Doamna Olguţa, de ce domnul Marian Oprişan a fost împotriva demiterii?
– Simplu. S-a temut că astfel ieşim de la guvernare.
Ţara murea în stupoare şi haos şi doamna Olguţa, şi domnul Dragnea – cu o falsă detaşare – jubilau. Dacă PSD nu îşi schimbă şi năravul, merită să dispară!