N-o să vă vină să credeţi, iar dacă veţi crede, totuşi, după lectură, rămâneţi cu crezutul, că nu se mai poate face nimic într-o lume a sistemului statal demomafiot din democratura de piaţă carpatină. Ultima soluţie, a curei cu plumbi, experimentată la Târgovişte cu cuplul dictatorial ceauşist s-a dovedit tot ineficientă, fiindcă hidra delincvenţei sistemice generalizate are capete multe, toate regenerabile.
Şi, ca să nu vorbim discuţii, să trecem la pamfletărirea concretă. Cât se poate prezenta (legendat!) concreteţea dintr-o structură a statului de drept (pardon de expresie!) denumită generic serviciu secret şi particularizată prin sigla ANIMV, unde se operează cu restricţii şi confidenţialităţi, pe care le-am cunoscut şi respectat ca angajat 13 ani, după trecerea în rezervă din Inspectoratul General al Jandarmeriei din Băneasa şi, apoi, după angajarea la catedră în instituţia de învăţământ din Şoseaua de Centură (fostul sediu al CPECA de la Otopeni). Ca ofiţer de carieră din 1972, inclusiv ca rezervist cu grad de general, nu s-a pus în discuţie în vreun fel să nu respect jurământul militar, să nu apăr secretul de stat, să nu-mi fac datoria de slujbaş al statului sub drapel, inclusiv ca „reangajat” sau să încalc legile şi regulamentele. Nu s-a pus şi nu se pune. Never. Jamais. Nicagda. Niciodată!
Apropo de acea ipostază şi din acea experienţă (de angajat ca personal civil, cadru didactic universitar cu contract pe perioadă nedeterminată), am acumulat multe fapte… epice de-a dreptul incredibile, unele valorificate deja în presă ori cărţi publicate, dar rămase fără efect sau măcar cu ecou, după principiul caravanei SRI care-şi vede de drum chiar dacă dulăii democraţiei latră. Poate după ce voi valorifica, în ţară şi peste graniţă, alte asemenea anomalii care sunt în stadiu de elaborare sub formă de produs editorial se va schimba ceva. Până atunci, o întâmplare strigătoare la cer, care m-a bulversat şi afectat, psihic, temporal, medical şi material, într-un moment de criză sanitară fără precedent, care face ravagii mai ales la oamenii categoriei mele de vârstă, merită să fie făcută publică pentru incredibilitatea sa.
În anul 2013, cum rezultă dintr-o somaţie a ANAF2 adresată mie (?) în 03.12. 2018 (care încheiasem contractul cu ANIMV) în 01.10.2016, datoram la fisc aproape două mii de lei (contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate pe anul 2013) nevărsate de Academia de Informaţii, al cărui angajat eram atunci. Am luat foc, am alergat la sediile (trei) din Bucureşti ale finanţelor sectorului doi unde mi s-a spus s-aduc adeverinţă de la SRI că s-a plătit acea sumă. Alergătură, umilinţe şi după 30 de zile am primit acea adeverinţă pe care am depus-o la ANAF 2 din strada Avrig (de ce eu şi nu SRI?) unde mi s-a spus că e ok, de nu cumva prea târziu. Acest OK a durat puţin, fiindcă (e drept, nu în 2019 cum fusese planificat de fisc şi nici în 2020, din pricină de Coronavirus, dar, totuşi, în 25.02.2021!) m-am trezit (m-a anunţat o prietenă de la BCR!) cu popriri pe economiile din conturile deţinute la CECBank, BRD, BT şi, desigur, BCR, operate înainte de a mă fi înştiinţat (s-a întâmplat pe data de 26 februarie, post factum) cu ce avea să mi se-ntâmple. Am dat fuga la sediul băncii cu care lucrez, am constatat că nu e glumă, am alergat apoi la ANAF 2 din Avrig, de aici în Maria Rosetti 39 (vai ce greu am ajuns) unde am fost plimbat pe la ghişee şi de unde am aflat că SRI (e vorba de ANIMV, cel din 2013 care a făcut gafa, dar mai ales cel din 2018 care tărăgănând 30 de zile rezolvarea cererii (emiterea unei adeverinţe, ce a ajuns mult prea târziu la fisc), l-a determinat pe acesta să pornească acţiunea hingherească. Nu era prima dată când această instituţie (militară!) a totalei lipse de respect faţă de angajaţi sau petenţi, a determinat ratarea multor probleme legate de termene, punctualitate, seriozitate. Numai eu, ca profesor angajat acolo, sunt eroul a cel puţin cinci exemple de notorietate, de la ratarea unei plecări la o conferinţă internaţională pe teme de literatură la ratarea participării la obţinerea unui grant necesar examenului de grad didactic. Mă rog, uitasem, din 2016 când am întrerupt contractul şi până-n 2021 au trecut cinci ani, chit că-n 2018 mai avusesem o pildă de crasă lipsă de politeţe, solicitudine şi, la urma urmei, profesionalism din partea foştilor colegi de muncă.
Găsesc, totuşi, la fiscul sectorului meu o femeie miloasă care se-ndură de un vârstnic… mascat pus pe drumuri virusate de un sistem statal aflat în disoluţie, şi mă sfătuieşte să cer la ANIMV să le trimită urgent dovada cerută şi-n 2018 dar ajunsă mult prea târziu ca să-şi mai poată face efectul şi dându-mi un document justificativ duplicat. Ştiind despre „promptitudinea”… fermei de spioni (titlul unei cărţi a mea inspirată de acest aşezământ al „anomaliilor paradoxale” ale cărui cursuri le-au urmat şi foştii studenţi şi soţi Coldea!) am spus că e imposibil, dar încerc. Şi-am încercat. Întâi telefonic (bine c-am mai ţinut minte numere de apel), la financiarul de azi care mi-a sugerat să fac o cerere şi s-o depun în Şoseaua Odăii 20. După insistenţe, au acceptat s-o trimit prin e-mail. Am trimis-o însoţind-o şi de documentul primit de la ANAF, la care, a doua zi am mai trimis şi adresa de înştiinţare primită post factum prin poştă, de la acelaşi fisc. Cum ştiam de atunci când haiduceam acolo, că cei de la informatică nu dau reply ca alte instituţii care au chiar un robot care confirmă primirea documentului, pentru (citez pe ex-şeful serviciului) a avea posibilitatea să justifice, dacă e vorba de vreun indezirabil (ca mine acum?!) peste 30 de zile să spună că nu s-a primit documentul sau a intrat în spam, am luat-o din nou telefonic, pe urma e-mail-ului. În fine, pe 1 martie acesta a ajuns (mi-au confirmat secretariatul şi cabinetul rectorului) şi a intrat în sofisticatul sistem de management electronic al documentelor, aşa zisul SMED care mi-a scos şi mie peri albi, urmând drumul, dacă nu-s probleme tehnice, absenţe motivate ale destinatarilor sau delăsarea celor prezenţi, din şef în şef şi înapoi, prin secretariat, din beneficiar în beneficiar până la financiar. Zile în şir, însoţite de telefoanele cu cuvinte dulci adresate de mine de la rector până la ultimul pălmaş şi promisiunea că voi veni, ca vicepreşedinte de partid însoţit de doi colegi parlamentari şi alţi colegi din presă şi din breasla scriitorilor, pentru a face o anchetă care va deveni publică, s-au scurs în tăcere. Abia pe 4 martie, un tânăr amabil de la financiar care a înţeles păsul meu şi s-a implicat în caz contactând o doamnă de la ANAF 2 ce s-a arătat şi ea amabilă, mi-a telefonat cum să fac o cerere pentru am recăpăta banii colectaţi deja de fisc din contul de la BCR chiar în ziua instituirii popririi, inclusiv cu un comision pentru tranzacţia făcută şi am rămas în relaţie de consulting. Nu-mi sună logic să fac cerere (a mea) pentru a-mi reprimi banii (ai mei) de care am fost jecmănit (cu o complicitate instituţională) fără să fiu vinovat! Mă rog, asta-i situaţia, ăsta-i sistemul capitalist multilateral dezvoltat. Să fiu mulţumit că „vinovatul” îmi facilitează demersurile recuperativ-reparatorii electronic, pentru a nu mai veni la sediu, unde să fiu plimbat din ghişeu în ghişeu, de cine ştie de câte ori, în cine ştie cât zile şi nu se ştie cu ce rezultat, sau cu rezultat nul ca-n decembrie 2018. Sunt mulţumit. Că-mi voi reprimi banii (care nu erau problema numărul unu fiindcă aproape 2000 de lei, pe care fiscul s-a grăbit să-i recupereze de la mine, nu de la ANI / SRI-ul vinovat, în condiţiile marilor fraude, tunuri, delapidări, spălări de sume exorbitante, seamănă cu situaţia bătrânei amendate de poliţia locală că vinde pătrunjel şi urzici la un colţ de stradă, în timp ce marii infractori sunt trecuţi cu vederea), dar timpul pierdut, nervii planning-ului la bănci, riscurile pandemice ale drumurilor, umilinţele din raporturile cu funcţionari aroganţi, delăsători şi incompetenţi angajaţi la… stat, deranjul de toate felurile al unor oameni de bine, inclusiv a acestui ofiţer finanţist din ANIMV, care şi-a dedicat (singurul şi deloc vinovat în cauză în contrast flagrant cu ceilalţi, inclusiv vinovaţii principali!) timp şi energie să mă ajute, pierderile de la masa de lucru, zecile de măşti şi mănuşi folosite şi aruncate etc., etc. pe toate astea cum le mai… reperez şi de la cine, vorba regretatei Draga Olteanu din scheciul cu clondirul de mastică spart de Sandu Zugravu? Da la stat, veţi zice. Stat de drept, nu? SRI, Poliţie (locală, silvică, medicală, montană, a animalelor, estivală sau de… siguranţă şi încredere), ANAF, Bănci – toate articulaţii ale statului. Care stat?
Tot azi (05 martie, la finele zilei), am primit un e-mail semnat Biroul de comunicare (un birou, nu un om?) al Academiei Naţionale „Mihai Viteazul”, prin care sunt anunţat că solicitările mele din 25 şi 26 februarie (adică de acum nouă zile!) trimise pe adresa de e-mail ani@sri.ro au fost înregistrate, iar răspunsul îmi va fi remis în termenul legal, adică peste alte 30 de zile, timp în care operaţiunile bancare precum plata dobânzii la termen, distribuirea pensiei, scoaterea sumelor de bani pentru anumite plăţi obligatorii (meditaţiile nepotului, întreţinere şi lucrări agricole la ţară, tipărirea celor trei cărţi scoase de ziua mea din martie) nu se pot efectua, fiindcă sunt conturile blocate, iar suma datorată neglijenţei / incompetenţei ANI / SRI a fost recuperată de către fisc de la mine, printr-o metodă cel puţin ciudată, adică interzicerea dispunerii de banii mei aflaţi în patru bănci. Halal promptitudine, discreţie, profesionalism, competenţă în instituţia care pregăteşte pe cei ce intervin (vezi filmele americane cu FBI!) în numele legii, cu celeritate şi eficienţă, la o simplă apăsare pe buton de alarmă privind o problemă de securitate naţională. Vax! Furat de căciulă (caschetă!), bani ai contribuabilului aruncaţi pe fereastră, macularea imaginii unei forţe a statului şi chiar a structurile euro-atlantice partenere, prin aspecte de genul celui descris şi al câtor altora (de la plagiatul în masă până la masteratele unde predau penali sau recidivişti notorii) pe care le voi detalia în viitoarele materiale publicistice şi beletristice.
(Nu iau în calcul partea operativă – nici n-o cunosc! – a serviciului, ci aspectul administrativ care este suport al aceleia şi care e cel ce devine vizibil în societatea civilă, cum rezultă din această păţanie şi cele ce vor urma). Oricum, e ruşinos şi impardonabil. Ei şi? Excengeul nu mai este posibil. Nici dictatura nu mai este naţională ca să fie înlăturată cu sprijinul agenturilor străine, ca-n lovituţia anticeauşistă şi anticomunistă armată din decembrie 1989. Aşadar, tihii Dunaia şi silence stupide peuple!
(05.03.2021)
- Aş fi trimis acest material prin e-mail, dar pentru că nu sunt sigur c-ajungea (SRI nu dă reply la e-mail-uri) am ales această cale. Inutilă şi ea, cum spunea un camarad bănăţean din aceeaşi branşă, care a păţit ceva asemănător, dar, oricum, vizibilă.
N.R. Pățania, care în mode cert nu e singulară, a trăit-o generalul (r) Nicolae Rotaru.
