Un articol emoţionant al lui Nicolae Cristache, din 25 iunie 2013, mai de actualitate ca oricînd „graţie” perosnajelor implicate.
Romania trebuie sa invete arta izbinzii pentru a avea din nou o casă a ei. Si nu vad pe nimeni in dispozitie de lupta.
Principiul activ al lui Traian Băsescu, care promitea renaşterea, a fost arestat şi siluit de anvergura meschină a intelectualilor de curte. De iluziile mijite în mintea-i portuară de pleaşca numită stat de drept. Şi de cohorta de vanităţi mărunte şi performanţe personale pe care acesta se întemeiază.
România se mistuie în molcomirea filistină în care s-a culcuşit. Cine să-i trezească voinţa de putere? În mod cert, nu un parlament pe care oricum l-ai monta, tot ricşă indiană iese. Trebuie să înveţe arta izbânzii ca să avem din nou o casă a noastră. Şi nu văd pe nimeni în dispoziţia de luptă. Crin Antonescu a lovit ciubărul cu lapte înainte de a-şi arăta disponibilitatea pentru misia cu care s-a încărcat.
Firea sa frivolă îl podideşte în zâmbetul dezgustător de cuceritor de Popa Nan. Nu e bărbat. Cum ar putea deveni peste noapte bărbat de stat? Şi-acum e târziu să-i mai crească ceva în biluţele cu potenţă. Şi-a tăiat singur craca de sub picioare – prietenia cu Ponta, pe care s-a ridicat ţara pentru o clipă. A trădat chiar filonul care-l făcea invincibil pentru a rămâne cu strânsul potului cât era.
Mutare de puşlama de mahala. Acum, USL bate apa mării c-un singur picior. În timp ce portul se retrage; rămâne pe retină doar imaginea sa, care se risipeşte difuz. Care viitor? – ziceam.
Căci mai rea decât ruperea USL este băltirea, nemişcarea. Ştim că doar o voinţă de putere providenţială mai poate curăţa tabla de şah a scenei mirosind puturos. Dar şi că mişcarea, curăţirea, primenirea neîntreruptă sunt viaţă, oricât de dureroasă şi primejdioasă ne-ar părea.
Mă gândeam la celălalt candidat anunţat: Mihai Răzvan Ungureanu. Îl voi lua în cătare săptămâna viitoare. Recunosc, fără iluzii şi speranţe năzdrăvane. Fiindcă am în vedere un singur criteriu: cât de apt este de a fi un preşedinte al tuturor românilor. Al ţării. În stare să bată cu pumnul verbului în masa democraţilor UE şi să capete meritat certificatul de ţară de prim-rang. Vom vedea. Crin este doar preşedintele ce-ar fi putut să fie şi nu va fi niciodată.