Basm filosofic
Capitolul 1
Victoria miraculoasă a regelui Mamulici înfricoşează lumea; prinţul Ion, vrăjitorul Cholula şi câinele Pablo ajung robi; câinele Pablo vorbeşte; cea mai frumoasă femeie din regat refuză mâna regelui; planuri de răzbunare; Pablo despe regele Mamulici:„Iată un nătăfleţ!”
În anul al şaptelea al domniei sale, Mamulici a pornit cu război împotriva cetăţii întărite a regelui Păstor. Şi pe când o asedia, părându-i că nu o va putea cuceri din pricina zidurilor înalte şi a mulţimii celor ce o apărau, s-a abătut asupră-i încă o primejdie, neînchipuit de groaznică.
Toată floarea bărbaţilor din cetăţile vecine – ca la trei sute de mii la număr -, se adunase cu arme şi pornise în sprijinul regelui Păstor, iar cei închişi în cetate nu erau mai puţin de o sută şaptezeci de mii.
Şi era cum nu se putea mai rău pentru el. Prins şi asediat în toiul războiului, în fruntea a doar o sută cincizeci de mii de pedestraşi şi două mii călări, Mamulici s-a văzut nevoit să ridice două ziduri, unul spre cetate, iar altul împotriva celor ce-l împresurau din afară. Se gândea că, de se vor uni cele două forţe, soldaţii săi vor fi măcelăriţi până la unul.
Şi nu se găsea în lume bărbat mai viteaz decât el. În limba lui, Mamulici se tâlcuia în Cel ce Are şi e de nestăpânit. Era vânjos la trup, aprig în luptă şi hulpav în toate.
Şi era el din neam de voinici. Odinioară, înaintaşii săi fuseseră trimişi a sta la hotare, căci erau neîntrecuţi în mânuirea paloşelor şi arcurilor cu săgeţi. Şi-a zis căpetenia de-atunci, cine n-are arcuri şi paloşe mult ascuţite se supune celui ce are; lumea este aşa cum o vedem: unii se nasc puternici şi stăpâni, iar ceilalţi – slugi; şi s-au autointitulat ei stăpâni.
Şi era Mamulici la a douăzecea generaţie de regi. Faima sa s-a întins până la capătul lumii şi-i adusese deopotrivă aliaţi cu nemiluita şi vrăjmaşi neîmpăcaţi nu mai puţini.
Şi iată-l faţă-n faţă cu regele Păstor, al doilea puternic al lumii, şi împresurat din afară. Şi cine ştie cum s-ar fi terminat lupta dacă n-ar fi fost ajutat de ceruri: în timpul încleştării oarbe, cei din cetate n-au ştiut o clipă că Mamulici lupta şi era atacat de zeci şi zeci de mii de oameni din împrejurimi. N-au ştiut nici oamenii săi; aceştia au aflat de izbândă doar după ce au auzit plânsetele femeilor şi bărbaţilor de pe ziduri.
A fost ceva ce nu se mai auzise până la el. Căci vestea victoriei miraculoase a mers ca vântul cel rău; a înfricoşat lumea şi a umplut-o de pizmă şi admiraţie.Şi-a stat soarele în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua.
Şi a ieşit regele Păstor călare pe porţile cetăţii, împodobit cu cele mai frumoase veşminte şi arme, şi după ce a înconjurat călare pe regele Mamulici a descălecat de pe cal. A aruncat toate armele şi s-a aşezat la picioarele lui Mamulici fără a scoate un cuvânt. Şi-n urma sa veneau fiul său Ion, magistrul acestuia, Cholula, şi câinele Pablo, care nu era văzut.
Atunci Mamulici a zis:
„Deschideţi toate porţile şi chemaţi poporul să-şi vadă regele îngenuncheat la picioarele mele!”
Şi s-a făcut aşa: au fost deschise porţile şi chemat norodul să-şi vadă regele la picioarele învingătorului.
S-a adunat acolo mulţime multă. Şi zis-a Mamulici către căpeteniile oştenilor care luptaseră alături de el:
„Apropiaţi-vă şi puneţi-vă piciorul pe grumazul celui învins”.
Şi s-au apropiat aceia şi au pus piciorul pe grumazul regelui Păstor.
Când şi ultima căpetenie a sfârşit de îndeplinit porunca lui Mamulici, regele Păstor a zis către fiul său:
„Nu te teme, nici nu te spăimânta de ce văd ochii tăi, ci îmbărbătează-te şi întăreşte-te! Ora are 60 de minute; victoriile din minutul 59 se răzbună; jocul se încheie în minutul 60 şi doar la fluierul Domnului”.
Şi a privit Mamulici către fiul Ion, să citească pe chipul acestuia emoţia produsă de vorbele părintelui; şi-a dat cu ochii de câinele Pablo, nevăzut până atunci. Şi mirându-se a zis:
„Iată un câine!”
Şi Pablo a zis:
„Iată un nătăfleţ!”
Miratu-s-a mult regele auzind un câine vorbind .
Iar Pablo a zis:
„Pot să spun ceva?…Ce mare scofală e a vorbi, până şi cel mai neisprăvit dintre voi vorbeşte! Vrei să ne jucăm?”
„Eu să mă joc cu tine?”, s-a mirat regele. „Cine te crezi?”
„Nu-ţi fie frică, l-a asigurat Pablo, am cele şapte săptămâni de-acasă, joc pe bune, nu trag fit!”
„Pe Dumnezeul meu! a exclamat Mamulici. Aş vrea să păstrez câinele ăsta. Cum te cheamă?”
Pablo a răspuns şi-a zis:
„Mă cheamă Pablo şi-mi place mai mult decât Mamulici!”
„Pablo! s-a mirat Mamulici. Ce nume e ăsta? De unde eşti de loc?”
Răspuns-a Pablo:
„Locul lui Pablo este unde-i sunt gândurile; unul ca tine nu-l poate găsi!”
Şi puţini ştiau că nu erau doar vorbe de câine. Căci avea Pablo pe el toate harurile, mai puţin unul; se făcea nevăzut pentru cine nu avea frumosul pe el, tâlcuia cele mai neobişnuite întîmplări şi le dădea înţelesul cerut; de un singur lucru n-apucase regele Păstor să-l dezbare: de năravul de a răspunde la chemarea rasei lui, din care pricină te puteai trezi, când aveai mai mare nevoie de el, că dispare fără a lăsa semn de întoarcere.
Cînd a fost omorît?
Şi-a plăcut Pablo ochilor lui Mamulici. Iar regele Păstor, care îşi dăduse duhul de inimă rea, a fost înmormântat cu mare pompă; mormântul i l-a săpat chiar oastea, pe linia care înconjura tabăra; era mai înalt de optzeci de coţi; rămăşiţele pământeşti i le-a adus un car cu patru cai, împodobit cu mare strălucire.
Şi-n ziua a treia a praznicului închinat victoriei, când inima lui Mamulici s-a înveselit de vin, acesta a zis către comeseni:
„Iată, a venit vremea să mă-nsor!”
Şi au strigat oamenii regelui:
„Să se caute pentru rege fete tinere şi frumoase!”
Şi-au organizat potere în toate ţările regatului. Fetele tinere şi frumose la faţă şi la trup erau adunate în Casa femeilor. Aici, sub supravegherea lui Hegai, eunucul regelui, primeau săpun şi celelalte de trebuinţă pentru spălat; şi începeau ritualul pregătirilor în vederea înfăţişării înaintea regelui; ritualul dura optsprezece zile.
Între timp, pentru a-şi statornici puterea, Mamulici a decretat sfârşitul lumii la fiecare cincizeci şi doi de ani; iar pentru salvarea din Iad, doar el şi preoţii săi personali dispuneau de harul mântuirii. Cine nu se supunea ordinelor regale risca să fie sacrificat în Apocalipsă.
Treptat, mijloacele folosite pentru mântuire ajunseseră monstruoase sacrificii umane; de ziua salvării, preoţii ofereau victimele calde, cărora le jupuiseră pielea cu propriile mâini.
Au fost meşterite cupe de ofrandă, ornamente geometrice având fiecare patru picioare şi în interiorul fiecăruia câte un clopoţel care să sune după ajutor în caz de primejdie.
Au fost aduşi meşteri să şlefuiască cristalele de cuarţ, să cizeleze coliere cu douzeci de şiraguri şi să făurească din aur şi pietre preţioase obiecte ce seamănau cu reprezentările unor operaţii cabalistice. Fiecare broşă înfăţişa un cavaler apocaliptic.
Pentru înfrumuseţarea unghiilor viitoarei regine s-au împletit inele speciale; s-au confecţionat brăţări cu ornamente în relief, agrafe de jad, turcoază, perle, corali, dinţi de jaguar, oase şi scoici, o mască de aur, pe nasul căreia era sculptat un trofeu din piele omenească, o tabacheră din frunze de dovleac impregnate în aur, evantaie din penele păsării Colibri.
În timpul acesta, Cholula, magistrul, şi câinele Pablo umbalu prin tot ţinutul să culeagă legende pe care le dăruiau prinţului Ion pentru a le istorisi în cărţile sale.
Cholula purta numele locului unde s-a născut; avea barbă şi o robă lungă, albă. El dădea învăţături celor ce-l ascultau despre ştiinţe, bunele obiceiuri şi legile înţelepte; creă un imperiu în care porumbul creştea cât omul şi grâul se recolta de câte ori era nevoie. Adună legile, scrierile, imnurile sale şi le înmână elevului.
Coborî la Valea Rea, urmat de câinele Pablo, şi începu să plângă; apoi îşi dădu foc trupului. Inima lui deveni luceafăr de ziuă şi spuse către Pablo:
„Îţi încredinţez paza prinţului Ion şi darul de a face trei minuni în folosul oamenilor. Eu urc la treburile mele.”
„Pot să spun ceva?, zise Pablo. Nu mi se pare o treabă deşteaptă ce faci. Dacă mi-e dat să trăiesc o sută de ani, prost aş fi să renunţ la cincizeci!”
Cholula a răspuns prin inima sa şi a zis:
„La ce mi-e de folos adevărul sfârşitului?”
„Păi de! a zis Pablo. Eu vreau să-l ştiu!”
„Curajul ignorantului!” mai zise inima lui Cholula şi dispăru.
Ion primi vestea sinuciderii magistrului cu zâmbetul pe buze. Contaminat de veselia stăpânului, Pablo începu a da din coadă şi zise:
„Pot să spun ceva? Aşa am zis şi eu: e-o prostie să arzi în flăcări ca să nu afli sfârşitul! Nu vrei să afli ceva, te fereşti, nu te-arunci ca prostu’…!”
„Cholula, spuse Ion, a ales să moară fericit!”
Şi Pablo a zis:
„N-aţi-o frântă că ţi-am dres-o!”
„Cam aşa ceva, recunoscu Ion. Dar ia spune-mi, dacă ai avea într-o lăbuţă un os de cerb şi-n cealaltă nimic, ce-ai alege?”
„Dacă spun NIMIC, răspunse Pablo, aş minţi. Dacă spun OSUL, o să râzi de mine, că sunt lacom. E o şmecherie şi nu răspund. E bine?”
„Ai răspuns la fel ca şi Cholula: ca şi el, ai ales partea plină . Amândoi v-aţi ferit de NIMIC. El a ales să moară, ca să n-ajungă să afle nimicul, tu ai ales osul, din acelaşi motiv. Fericirea e alegerea fiecăruia. Dar cât de diferită e a ta de-a lui Cholula.”
„Plec, anunţă Pablo. Mă duc s-aleg fericirea lui Mamulici. M-a rugat şi am zis să-i dau o lăbuţă de ajutor. E balamuc mare!”
În vremea aceea, trăia în regatul Vaideei un bărbat văduv cu numele Sarmiz şi avea acesta două fiice; pe una o chema Neboisa, sânge din sângele lui, şi pe a doua, Mama Ana, cu sânge străin. Mama Ana era însă cu un an mai mare decât Neboisa şi venea prima la măritiş.
Era ea frumoasă la chip şi mândră la înfăţişare, şi după moartea tatălui şi a mamei ei, o luase Sarmiz ca fiică, pentru a-i da o soră Neboisei.
Mamulici a văzut-o şi poftind mult la ea s-a grăbit să-i dea cele de spălat şi tot ce i se cuvenea înaintea celorlalte. Şi-a pus pe lângă ea, cum scrie în cărţi, şapte fete vrednice şi a aşezat-o, pe ea şi pe fetele ei, în cea mai bună încăpere din Casa femeilor.
Şi a aşteptat să-i vie rândul stabilit de pricepuţii din Dregătoria pentru statornicirea datinilor. Când venea vremea a merge la regele Mamulici, după optsprezece zile, fata rânduită să intre primea, înainte de a părăsi Casa femeilor şi a intra în Casa regelui, orice ar fi cerut.
Şase erau zilele în care se săvârşeau asupra ei cele trebuitoare pentru curăţire: trei zile cu miruri şi trei zile cu aromate şi alte unsori femeieşti După aceea nu mai intra la rege decât doar dacă ar fi voit-o regele şi ar fi fost chemată anume.
Şi-au început primirile. La săvârşirea fiecărui ritual, Mamulici îl chema pe Pablo să aleagă împreună pe aceea care urma să devină regină. Şi-n tot timpul oficierii protocolului Pablo nu-şi găsea o clipă astâmpărul. Se foia, îşi schimba locul, se scărpina la subţiori, strănuta, dădea din cap şi zicea vorba care-i plăcea mult: „Vită-ncălţată!” Şi era de-ajuns, dacă Mamulici nu voia să ştie mai mult.
Şi nu voia. Mamulici se veselea aşa, aşteptând seara când i se va înfăţişa aleasa inimii sale, Mama Ana. „La asta ce nu ţi-a plăcut? întreba. Şi Pablo, ştiindu-i dorul, zicea, după caz: „Boticul de iapă” , „Mersul de raţă şchioapă”, „Înfoiala de curcă beată”, „Guiţatul de porc”, „Sfiiciunea de găină moţată”. Şi la plecare spunea, răsfăţându-se: „Nu-l mai chema pe Pablo că Pablo nu mai vine. Ce-s eu? – ţiitor de coadă? Nu ştii a te descurca, mă chemi o dată nu de o mie de ori!”
„Eşti cam ţâfnos!”, observa Mamulici.
Şi Pablo răspundea: „Păi de!”
Dar venea, îl trimitea Ion, cărturarul, să scape de cheful câinelui stătut la vorbă.
Şi a venit şi vremea Mamei Ana. Mamulici se pregătea s-o întâmpine cu inima năduşită de aşteptare. Jilţul i se părea prea larg; se ghemuia în fundul lui şi îşi rodea unghiile. Văzându-l cum nu-l mai văzuse până atunci şi fiindcă avea inimă bună, Pablo a zis pentru a-l scoate din carcera inimii:
„Poţi tu să urci până la Cer?”
„Ce-ţi veni?, s-a mirat Mamulici. Nimeni nu poate urca până la Cer”.
Şi Pablo a zis:
„Vreau eu să poţi tu”.
„Bine, a răspuns Mamulici, acum dă-mi pace!”
„Dacă te urci până la cer, nu l-a lăsat Pablo, cine te coboară?”
„Cobor singur, dacă am putut să urc, pot să şi cobor; acum lasă-mă!”
Mama Ana întârzia şi Mamulici nu îndrăznea să cheme slugile, pentru a nu se arăta lor din cale afară de nerăbdător.
În Casa femeilor avea loc ritualul plecării spre Casa regelui.
„Cere orice îţi porunceşte inima, a zis Hegai către Mama Ana, şi ţi se va da!”
Şi n-a cerut ea nimic de îmbrăcăminte, podoabe pentru mâini, gât sau păr; a zis că voieşte să-l vadă pe Întâiul dregător al Palatului; ţinea în pumn un bănuţ şi nu voia să-l lepede cu nici un chip.
Şi-a zis Hegai:
„Nu s-a mai pomenit aşa ceva; cere altceva!”
„Odată, înaintea sărbătorilor de Paşti, a spus ea, eu şi cu sora mea Neboisa ne jucam în faţa porţii cu pocnitori de noroi. Şi a oprit o caleaşcă domnească, şi era caleaşca mare cât o moară cu roţi înspicate; şi era trasă de patru cai cu coame de foc, şi-n spate o urmau alţi doi; caii din spate nu erau la fel; unul avea coamă de foc şi coadă de mătasea păpuşoiului; celălalt avea coadă răsucită şi prinsă cu sfoară şi lacrimi cât bobul de fasole curgeau pe lângă ochelarii de cal; se călcau pe copite, dar nu se băteau, cel cu coama de foc îl sâcâia pe necăjitul pentru a-i anina durerea ce avea.
Şi-a coborât un bărbat frumos la trup şi-n ochi avea numai ape; mi-a dat un bănuţ de argint şi m-a-ntrebat cum mă cheamă. Am răspuns şi am zis, numele meu este Ana, dar sora mea de cruce, Neboisa, îmi zice Mama Ana şi aşa a rămas. Am păstrat bănuţul ca talisman şi însemn, căci tatăl Neboisei, care era şi tatăl meu vitreg, mi-a spus să-l păstrez amintire căci omul ce mi l-a dăruit este Întâil dregător al Palatului.”
„Nu eşti în toate minţile, au răbufnit slugile de faţă, refuzi regele atotputernic pentru un slujbaş al lui?”
Şi ea a zis:
„Când bărbatul cu ochii numai ape mi-a dat bănuţul ne-am privit în ochi preţ de o secundă şi secunda aceea a rămas în mine în toate zilele care au trecut de atunci”.
Şi a aflat Mamulici pricina întârzierii; şi s-a mâniat, şi s-a aprins într-însul urgie mare şi a zis către slugile care-i aduseseră vestea:
„Căutaţi pe cel ce a făcut farmece acestei femei şi, după faptă şi indiferent de rang, întemniţaţi-l sau trimiteţi-l la ştreang; iar femeia asta să fie cuminţită în sărăcie în casa de unde a plecat, la marginea pădurii, iar vrednicia de regină să fie dată alteia mai potrivită decât ea!”
Şi Pablo a completat:
„Să i se dea foc pe rug, eu alerg fumul şi gata!”
„Nimeni nu mă iubeşte ca tine, a zis Mamulici; drept mulţumire, mergi la bucătărie şi alege osul de cerb care-ţi place!”
„Pot să spun ceva?”, a zis Pablo înainte de a urma îndemnul lui Mamulici.
„Spune!”, i-a zis acesta.
„Eu, în locul lu’ Mama Ana, te-aş fi ales pe tine”.
„Pentru că eşti un cîine bun”, a spus Mamulici.
„Da’ pot să mai spun ceva?”…
„Întodeauna la dispoziţia ta”, rîse Mamulici.
„Tu în locul meu ce-ai fi făcut?”
„În locul tău, a răspuns Mamulici, fireşte, aş fi făcut la fel.” Şi iarăşi a râs.
„Nici n-ar fi fost greu, a zis Pablo. Întâiul dregător are nasul strâmb şi e mai scurt cu-un cap. Aşa-i că-i proastă?”
„E proastă!”
Pablo avea un covrig în vârful cozii şi jongla cu el ca saltimbancii: îl arunca în aer, învârtea coada, covrigul dădea semne că scapă, era prins în ultima clipă şi tot aşa.
„Pot să zic ceva?”
„Du-te şi alegeţi osul, îl îndemna Mamulici înveselit, vei rămâne fără el!”
„E proastă de dă-n gropi, dar există; şi tocmai ţi-a zis nu.”
„Ce tot îndrugi tu acolo? Ia seama!”
„Îndrug că şi eu, în locul tău, aş fi pedepsit-o. Dar asta nu înseamnă că nu mai există!”
„Asta înseamnă că mă răzgândesc şi rămâi fără os”.
„Da’ pot să mai zic ceva?”
„Dacă nu-ţi pasă de os, enervează-mă!”
„Eu zic că sunt oameni pe care-i doare-n cot de pedepsele tale!”
„Aşa zici tu”. Mamulici se uita după ceva de aruncat în câine.
„Dacă te superi, îl avertiză Pablo, îţi tai nasul. Vreau eu să fii mai tare ca ei. Poţi?”
„Pot; şi dă-mi pace!”
„Nu poţi… Ştii ce zic eu? Zic că ţi-ar plăcea să fii prieten cu ei”.
„Zău? De ce crezi asta?”
„Aşa cred eu; mie mi-ar plăcea să fiu prieten cu ei”.
„Tu chiar eşti prost”, s-a-nfuritat Mamulici. Ce-ţi lipseşte?”
„Pot să spun?”
„Atenţie la os!”, îl ameninţă Mamulici.
„Nu ştiu, se răzgândi Pablo. O să mă gândesc şi-ţi zic”.
Sfârşitul primului capitol.