Faptul că Guvernul Boc îşi bate joc pe faţă de români nu mai repre
zintă o noutate. Noutate este faptul că au început să apară judecători care sancţionează acest lucru. Şi îl condamnă pe Guvern la plata unor despăgubiri usturătoare. Nenorocirea este că aceşti bani nu vor fi daţi din buzunarele miniştrilor care au încălcat legea şi Constituţia, ci din fonduri bugetare. Adică tot din banii noştri.
Unde se vor duce aceşti bani? La toate acele persoane care au fost evacuate din locuinţe după intrarea în vigoare a Legii Voiculescu. Potrivit Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), instanţa i-a dat cîştig de cauză în procesul prin care a solicitat obligarea Guvernului Boc să aplice Legea 1/2009, cunoscută drept Legea Voiculescu.
“Această lege, care protejează atât proprietarii cât şi foştii chiriaşi care şi-au cumpărat cu bună credinţă locuinţele, a fost publicată în Monitorul Oficial încă de la 1 februarie 2009, dar nu este unitar aplicată pentru că Guvernul şi-a încălcat obligaţia legală de a publica Normele metodologice până la 1 martie 2009.
Timp de peste 9 luni, Guvernul Boc, dominat de absurde ambiţii politice, a sfidat legea şi drepturile legitime ale cetăţenilor români. În toată această perioadă, persoane de bună credinţă, ajunse, de regulă, la vârste înaintate, au fost evacuate din propriile case deşi exista o lege care le proteja explicit interesele.
În urma hotărârii instanţei, Guvernul este obligat să emită Normele metodologice de aplicare a Legii 1/2009 în maxim 30 de zile”, informează FACIAS.
De asemenea, ONG-ul anunţă toate personele care au avut de suferit din această cauză că pot obţine despăgubiri în instanţă şi oferă consultanţă de specialitate.