Descoperire şocantă în sectorul 2 al Capitalei. Un băieţel de numai trei ani a fost aruncat de către părinţi în ţarcul pentru cîini amenajat în Parcul Plumbuita. În dimineaţa de 10 decembrie, cînd a fost descoperit, copilul era aproape degerat, plin de sînge şi de muşcături.
Asistenţii sociali ai Primăriei, primii care au intervenit, au dus micuţul la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului “Alfred Rusescu”, unde a fost internat şi i s-au acordat îngrijiri medicale.
După cîteva ore au fost depistaţi şi părinţii. Aceştia trăiesc în concubinaj, doar bărbatul lucrează din cînd în cînd, iar Primăria sectorului 2 susţine că, deşi nu au o casă a lor, nici unul dintre ei nu a solicitat o locuinţă (ca şi cum nu ar exista atîtea cereri nesoluţionate, inclusiv la Onţanu – n.a.) şi că “au au refuzat măsurile de protecţie socială oferite de Primăria Sectorului 2”.
Protecţie socială, în astfel de cazuri, înseamnă să-ţi ia copilul, să fie internat într-un centru de plasament, iar după o perioadă acesta să devină spălător de parbrize sau cerşetor în intersecţie. De ce or fi refuzat cei doi să se despartă de copil e greu de înţeles, cîtă vreme, iată, au ajuns să-l dea drept hrană maidanezilor.
Scuza? Mama tocmai s-a internat la maternitate pentru a naşte, iar tatăl nu ar fi avut cum să-şi caute de lucru “cu plodul de gît”.
Şi pentru că nefirescul situaţiei trebuia să aibă un final apoteotic, Poliţia nu a intrat deloc pe fir pentru a stabili în ce mod a ajuns băieţelul de trei ani pradă sigură pentru cîinii infometaţi din ţarcul parcului Plumbuita, nici părinţii nu au fost decăzuţi din drepturi. Subalternii primarelui Onţanu preferă să continue “cercetările în acest caz pentru a identifica dacă minorul este bine întreţinut şi are condiţii bune de creştere şi educare”.
Abia peste o vreme – unul, doi, cinci, zece ani? -, dacă asistenţii sociali vor concluziona că nu e totul ca la carte, urmează fie demarcate măsuri pentru instituţionalizarea minorului. Asta dacă nu cumva, părinţii vor avea grijă ca, data viitoare, să-l arunce într-o cuşcă de tigru sau alt animal feroce şi înfometat.