Acasa > Articole > Campanie > Bună, dragă Stat!

Bună, dragă Stat!

Ce mai faci? Sunt eu, cetățeanul.
Sunt cuminte. Mă spăl pe mâini, lucrez de acasă, plătesc facturi, plătesc impozite, respect regulile, ca toată lumea aștept să treacă perioada grea.
Tu? Ce mai faci?
Știi, oamenii ca mine, ăia care fac tot ce ai spus tu, ar putea să te întrebe în cor: tu ce faci?
Mă uit la televizor.
Văd oameni care ajută alți oameni, văd oameni care pun la bătaie tot ce au, văd oameni care încearcă să ocrotească alți oameni. Dar atât.
Tu îmi spui să mă spăl pe mâini, să stau acasă și îmi promiți că “o să”.
În timpul ăsta se întâmplă tot felul de lucruri. Care mie nu îmi plac.
De exemplu nu îmi place să nu mi se întoarcă nimic din ce dau.
Am senzația că sunt prea mulți ani de când ne salvează doar norocul, întâmplarea, Divinitatea, o mână de oameni și umorul.
Mă uit în jur. Nu văd sistem de educație, nu văd sistem medical, nu văd asigurări medicale onorate, nu văd șosele, nu văd siguranța zilei de mâine. Adică alea pentru care eu plătesc taxe.
Văd doar oameni care încearcă pe cont propriu.
De la tine văd nepăsare și aroganță.
Și știi ce mai văd? Văd cum ai reușit, în doar o lună și jumătate, să distrugi cu cinism o categorie pe care o numești “bătrânii”. Adică tot ce e 65+.
Părinții, prietenii, necunoscuții. Bătrânii. La asta i-ai redus.
Repet: sunt părinții noștri, bunicii, profesorii, cei de la care am învățat meserii, povești, viață.
Știi ce se întâmplă cu un om dacă îi spui în mod repetat că e bătrân?
Știi ce se întâmplă dacă îi încurajezi – pe ăia care oricum nu mai au niciun reper –
să desconsidere, să minimizeze, să ia peste picior?
Știi la ce se ajunge când legitimezi ideea că 65+ înseamnă bătrân?

Înțeleg. Ai vrut să îi protejezi. Corect și nobil. În esență e o treabă de bun simț. Ar fi putut să pară chiar că îți pasă.
Dar ce-ar fi fost dacă îi numeai seniori? Sau persoane cu vârsta peste 65 de ani? Sau o altă formulare, mai puțin abruptă?
Cei cu creier ar fi înțeles.
Ceilalți ți-ar fi râs în nas oricum.
Dar tu ai ales să le pui ștampilă: bătrâni.

Ai mai ieșit pe străzi în ultima perioadă? Ai auzit și tu cum li se adresează vulturii? “Du-te, tataie acasă. Du-te, mamaie că te caută moartea prin curte”.
Ai auzit oameni spunând “bine că nu au prins și ai mei umilința asta, că era prea mult”. Înțelegi? Ne-ai făcut să gândim enormitatea asta. Să ne doară neputința pe care ai indus-o unor oameni care mai au mult de spus. Pe care i-ai folosit de câte ori ai avut nevoie de ei. Pe care, unii dintre noi, îi sună și azi să le ceară un sfat.
Sfat! Știi ce e aia? E puterea de a recunoaște că nu te pricepi și ai nevoie de ajutor.
Ia-ți, statule, consilieri. Caută-ți oameni care să priceapă în ce hal dor cuvintele!
Eu mă spăl pe mâini. Și caut măști și dezinfectanți pentru ai mei și pentru mine. Dar te aud, să știi. Și nu te uit. Și ce îi doare pe ai mei, pe mine mă doare de 10 ori mai tare.
Cere-le iertare. Dă-le demnitatea înapoi. Dă-le putere în loc de mizeria în care i-ai aruncat. Poți? Ah, nu mai poți.
Atunci, spală-te pe mâini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.