N-am crezut că voi apuca ziua unei Românii fără Ceauşescu. Fuseseră cei mai lungi ani din viaţa mea – 25. Cum, îmi ziceam, chiar va fi o zi în care cel ce mi-a interzis viaţa să nu mai existe? Şi-a venit ziua aceea, şi a trecut. Nu s-a petrecut cine ştie ce. Aveam Cola şi dreptul să ţipăm. Şi-a venit Traian Băsescu. Şi mă întreb, acum ca şi atunci: chiar va veni o zi în care cel ce îmi asupreşte credinţa în frumuseţea condiţiei românului să nu mai existe?
Aceeaşi întrebare, aşadar, în legătură cu doi oameni deosebiţi ca cerul de pământ. Trecerea timpului n-a acţionat în favoarea celui care a urmat primului. Dacă primul mi-a închis viaţa ca să fie bine ţării, cestălalt mă înăbuşă în minciună. Tot ce făcea primul conform crezului său se vedea în harta unei alte Românii. Tot ce face Băsescu se vede într-o altă paradigmă (scuze!) a omului. Un ins murdar, jegos, matroz fără frontiere, un produs al subteranelor românului fără căpătâi. Şi mă întreb: cine suntem, copilul tiraniei ceauşiste ori Pleşuvii burtă-verde ai unui domnitor descreierat din secolul al XIX-lea?