Iată două evidenţe de nerefuzat.
Adrian Năstase este demiurgul corupţiei în România. Condiţia sine qua non a oricărui capitalism este jaful. I-a fost dat lui să împlinească fatalitatea aceasta şi a făcut-o cât s-a priceput de bine.
A doua evidenţă îl priveşte pe Traian Băsescu. Aşa cum Cristian Tudor Popescu îşi construieşte scrisul din ură, egolatrie şi o poftă neţărmurită de a ucide tot ce-i stă deasupra şi nu se potriveşte caracterului său chinuit, tot la fel Traian Băsescu îşi alege ca sursă a vieţii crima, samavolnicia, ticăloşia. Cu aceeaşi nesecată nevoie de a exista în conformitate cu celula genetică a omorului, comună cu a CTP-ului.
România a avut ghinionul să se afle la intersecţia a două feluri de a supravieţui – primul, Adrian Năstase, să poarte crucea fatalităţii istorice, de a executa la Stânga ceea ce impunea Dreapta, ceilalţi doi să beneficieze de o ţintă uşoară.
Şi totuşi, iată, nu fără necazuri. Dacă CTP-ului i-a fost simplu să se ticăloşească, ucigând un om căzut, dar încă nu mort, cuplului Traian Băsescu – Monica Macovei i-au trebuit 600 de martori ca să inventeze acul în carul cu fân şi doar pentru că n-a izbutit şi evenimentele se petreceau în defavoarea lor au trecut la săvârşirea unei imprescriptibile josnicii.
În pragul firescului sfârşit, Traian Băsescu aruncă disperat cu ce-i vine la mână, doar-doar mai poate salva ceva. Din păcate, un şef de stat plămădit din răzbunare pe un fond de mitomanie criminală are la îndemână mijloace distructive care pot arunca în neant o comunitate abulică. Asta ni se pregăteşte şi, dacă nu ne revenim la timp, ne aşteaptă războiul civil.