Dumnezeu a făcut cerul şi pământul… Şi biserica, şi statul… Şi a văzut Dumnezeu că bine. Şi oamenii au zis că tot ce-i este plăcut Domnului le este plăcut şi lor. Şi a rămas aşa e: că biserica şi statul sunt ale lui Dumnezeu. Că biserica şi statul, şi toate instituţiile acestora, ierarhiile, poliţia, judecătoriile, parlamentele, preşedinţiile sau curţile regale sunt şi rămân eterne. Sunt inamovibile.
Şi tot aşa până-n ziua de azi. La patru ani, în instituţiile inamovibile, bogaţii de la dreapta predau ştafeta bogaţilor de la stânga şi invers. Şi treaba merge. Popoarele ştiu că e voia lui Dumnezeu şi rabdă, căci fericirea lor nu este pe lumea aceasta.
Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o singură Europă, guvernele să se înţeleagă între ele şi să conducă lumea în veci”. Şi s-a făcut Uniunea Europeană. În ziua când Dumnezeu a făcut Uniunea Europeană, popoarele de pe partea asta a pământului trăiau fiecare pentru ele.
Şi iar a zis Dumnezeu: „Dacă am unit guvernele, să fie unite şi popoarele”. Şi s-a gândit să facă un experiment. Adică să renunţe la instituţia inamovibilităţii.
Şi a făcut Dumnezeu revoluţie în lucrarea sa: a schimbat mecanismul de funcţionare a lumii.
Şi a numit Dumnezeu revoluţia referendum. Adică voinţa tuturor celor trimişi la viaţă de EL să decidă cum, când, ce şi pe cine schimbă.
Brrrr! A strigat Barroso. Şi după el tot cuibul de viespi.
Nu se ştie şi pesemne nu se va cunoaşte niciodată de ce Dumnezeu a ales România pentru experimentul său. Fiindcă a avut încredere sau pentru ca, în caz de eşec, să nu-i pară rău? Şi să zică. „Pagubă-n ciuperci!”
Se ştie sigur, în schimb, de ce bogaţii l-au ales pe Barroso să le apere interesele: caracterul acestuia nu era nici de stânga, nici de dreapta, nu era de niciun fel, n-avea. Condiţie sie qua non pentru toţi bursierii instituţiilor inamovibile ale statului de drept.