Mai întâi, tabăra anti-Trump din România. ÎnverÈ™unarea ei s-a topit imediat ce Donald, chiar aÈ™a răvăÈ™it cum era de criza internă a È›ării sale, a aÈ™eazat mâna sa stângă pe umărul drept al preÈ™edintelui Klaus Werner Iohannis. „Istericul” Donald Trump s-a transformat brusc în „moment istoric” pentru România.
Și uite aÈ™a, România nu mai e România, cea în care, în 25 de ani, s-a distrus tot ce putea fi distrus, s-a furat tot ce se putea fura (È™i încă mai e de furat), ci România cu un viitor luminos, sub oblăduirea beneficiarilor a doi la sută din PIB-ul României.
Pe cei care s-au înrolat deja, sau era înrolaÈ›i, sub faldurile Palatului Cotroceni, îi rog să vadă cadrele video ale grimasei marelui planetar când protocolul îi dicta să fie zâmbet È™i miere. Nu È™tiu dacă americanii È™tiu ce înseamnă să mănânci mere pădureÈ›e. Dacă nu, expresia preÈ™edintelui lor le-o arată gratis.
Donald arăta precum bunicul meu trezit din somnul în care visase că urma să fie spânzurat de un chinez care-i psalmodia în chineza veche, înainte de a-i potrivi capul pe eÈ™afod. Cam aÈ™a arată È™i viitorul României.
Birul către Înalta Poartă era un mizilic alături de cei doi la sută din PIB trimiÈ™i la NATO contra nimic. Cel mult, contra unor avioane ieÈ™ite din uz, cu costuri de întreÈ›inere peste cei doi al sută.
Eu, în grimasele unchiului Tom, vedeam dezămăgirea acestuia alături de È™eful unei È›ări care nu ascultase provocarea sa la demnitate, suveranitate, libertate, ci îÈ™i desfăcea picioarele la mângâierile pe creÈ™tet ale unui bărbat obosit, scârbit de ce-i impunea protocolul să facă.
Donald era jalnic. Jalnic de ridicol. Era întâia oară când preÈ›ul profitului îl umilea.