Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a explicat, astăzi, ce va face România în caz de răboi, în contextul conflictului de la graniţa Ucrainei, informează Antena 3.

„România participă la efortul comun al NATO, dar nu există în acest moment nicio decizie prin care România să trimită soldaţi în Ucraina sau în alte zone. Toate acetea se aprobă prin CSAT, se aprobă prin Parlamentul României.”

În plus, afirmă Dîncu, „secretarul general al NATO a anunţat foarte clar că indiferent de ce se întâmplă la graniţa Ucrainei, chiar dacă va fi o intervenţie militară, NATO nu răspunde militar pentru că nu poate, conform, tratatului Nord-Atlantic să răspundă decât acolo unde este vorba de o ţară NATO.”

Care urmează să fie poziția României în privința conflictului dintre Rusia și Ucraina se va stabili pe 26 martie, după ora 13.00, dată la care președintele Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc miercuri la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:

Situația de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre și pe Flancul Estic al NATO;

Măsuri privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate și creșterea rezilienței, informează Președinția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.