Nu este o rușine să iei bacșiș. Pentru oricine are-o conștiință în sine. Diavolul laș care are cuvânt în fiecare dintre noi ne zice: În orice există un folos.

Și mă duc la evangelistul nostru de căpătâi, Aghata Cristie, sau, mai pe înțeles, Ion Cristoiu. Cronicar al prezentului, al tuturor prezentelor. S-a născut cu darul de a da cititorului ce așteaptă acesta să i se dea. Iată, istoria clipei spune că mai tot cititorul se alintă la gândul că este din neam dușmanul rușilor. Neobositul cărturar pune mâna și citește, și citește, și scrie: „Un alt text de prozo-gazetărie, inclus în culegere, Amendă ideologică, ne semnalează o altă folosire în chip satiric a realităţilor româneşti.

A fugit de pe cîmpul de luptă – scriu autorii despre un scriitor – ca un colonel român, cu burdihaul tremurîndu-i şi întinzîndu-şi pe faţă lacrimile murdare.

Dintre toate genurile comicul e cel care ţine cont la modul absolut de credinţele şi sentimentele cititorului.

Folosirea României drept întruchipare a duşmanului, deseori ridicol, de cei doi mari satirici ne avertizează că la Moscova, cu mult înainte de 23 august 1944, ţara noastră era văzută de cetăţeanul simplu drept duşmanul de moarte al URSS”.

Așadar, constat eu, ce era de spus a fost spus. Rușii fac haz de români dintotdeauna. Pentru ei, românul a fost și este prost făcut grămadă și ridicol cât încape. Iată, dar, că nu se prea potrivește cu românul – dușman de moarte.

Mă rog, bacșișul nu ține cont de amănunte. Dați-i-l!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.