Nici cacealmaua tragică numită „Colectiv”, nici abandonul lui Ponta, nici Geoană, nici Zgonea, nici mitingurile anti-parlament, nici presa diversionistă, nici demonstraţiile liberale, nici SRI, nici DNA, nici frumoasa doamnă Gorghiu, nici chiar domnul Dragnea nu au izbutit să creeze breşe mortale. Zidul Partidului Social Democrat pare rezistent la intemperii. La intemperiile provocate din exterior. PSD nu poate fi lovit letal decât din interior, adică de la stânga.
Şi iată, în anul când convingerile comuniste sunt ţintuite la stâlpul infamiei, după 26 de ani de anticomunism ca politică oficială, după un proces al comunismului, nitam-nisam, Partidul Comunist Român este legalizat. Şi ghiontit să câştige voturile celor care cred, şi nu sunt puţini, că pe timpul comunismului era mai bine, iar viaţa era mai sigură şi mai optimistă. De obicei, votanţi ai PSD.
Am fost rugat de un fost prieten să citesc documentele partidului şi să-mi spun punctul de vedere. Ceea ce am şi făcut. Doar că punctul meu de vedere a fost că programul partidului nu are nimc de-a face cu ideile mele despre ce poate fi comunismul în secolul XXI. Este o amestecătură de fraze şi idei demult ieşite din garanţie. Şi care nu face nimic altceva decât să-i atragă pe neştiutori în plasa unei diversiuni, numită „Partidul Comunist Român – secolul XXI”.
Adică, omul nemulţumit de regimul adus în ţară de ambasadele străine să creadă că votează partidul comunist, iar, practic, să mute votul de la PSD la nişte farisei; să deschidă drum escrocilor, fripturiştilor, şarlatanilor care, fie că au rămas fără partide, fie că socot a fi o cale lesnicioasă de a fi şi ei la putere.
Printre altele, chemarea la înscrierea în partid sună limpede în urechile acestora, nu contează dacă individul doritor să se înscrie în noul PCR este membrul unui alt partid; oricine poate fi membru, fără nicio dovadă de onestitate, credinţă, cinste. E nevoie doar de votul său. Trimiţi un e-mail şi eşti şef de organizaţie a Partidului Comunist Român – secolul XXI.
Mi-am expus ideile în „Catehismul comunistului din secolul XXI”. Iniţial a fost respins. Ieri el a fost publicat pe facebook fără a mi se cere încuviinţarea, insinuându-se astfel că aş fi unul dintre susţinătorii partidului, dacă nu chiar printre promotorii lui. Dovedind o dată în plus că autorii iniţiativei au în sânge microbii diversiunii. Şi susţinând că scopul partidului este să asigure unitatea forţelor de stânga.