Într-un comunicat remis astăzi presei, DNA informează că în cursul lunii iulie a.c. a trimis în judecată mai mulți inculpați. Nu numai că aceștia au fost trimiși în judecată pentru că „ar fi” comis faptele de care sînt acuzați, dar în unele situații este vorba despre dosare cu o vechime de aproape zece ani sau de recuperarea integrală a prejudiciului.

Iată cu ce se laudă procurorii anticorupție:

Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna iulie 2022, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

– TÎRCOLEA DANIELA DELIA, la data faptei șef Serviciu Stabiliri Prestații în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,
– persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 17 august 2020, inculpata Tîrcolea Daniela Delia, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la o persoană foloase necuvenite pentru a-și exercita cu celeritate atribuțiile de serviciu. Concret, inculpata ar fi făcut demersuri pentru ca, în mai puțin de o lună de zile, persoana respectivă să intre în posesia deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.
Ulterior, în același context, inculpata Tîrcolea Daniela Delia ar fi acceptat promisiunea venită de la aceeași persoană, de a-i remite ulterior și alte foloase necuvenite, în schimbul actelor pe care urma să le îndeplinească în legătură cu recalcularea pensiei.
Precizăm că bunurile respective, remise cu titlu de mită de către beneficiarul pensiei (în prezent decedat) ar fi fost cumpărate de persoana fizică, inculpată în prezenta cauză, care ar fi avut reprezentarea faptului că acestea urmau să fie date mai departe, ca și folos necuvenit, unui funcționar public.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, avocat în cadrul baroului Teleorman, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

    În perioada vara anului 2020 – 17 decembrie 2020, inculpatul împreună cu un consilier juridic, au pretins și ulterior acesta din urmă a primit de la o persoană (martor în cauză), în două tranșe, suma totală de 25.000 euro, din care 2.500 euro i-au revenit inculpatului.
    Pentru banii respectivi inculpatul și consilierul i-au creat martorei convingerea că acesta din urmă își va trafica influența pe care a pretins că o are, prin intermediul a patru angajați ai unui serviciu de informații, asupra unor persoane cu funcție de decizie și le va determina să o angajeze pe martoră într-o funcție de procuror la o unitate de parchet din municipiul București.

    În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
    Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
    Anterior, la data de 16 iunie 2022, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu consilierul juridic pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
    În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
    – 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
    Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București.

  2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a doi inculpațipentru săvârșirea unor infracțiuni de: participație improprie în forma complicității la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (comise în forma autoratului și a instigării).

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
    În perioada 2015-2018, în contextul implementării proiectului – “Pensiunea turistică Bârsana”, cei doi inculpați ar fi pus la dispoziția beneficiarului mai multe documente false și inexacte (care atestau efectuarea unor lucrări la obiectivul de mai sus), pe care acesta din urmă le-ar fi depus fără vinovăție la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.).
    Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept, de către beneficiar, a unor fonduri nerambursabile în cuantum de 9.374 lei și încercarea de a obține suma de 234.925 lei (aferente Cererii de plată nr. 2) din fondurile UE.
    În cauză nu s-au dispus măsuri asiguratorii, deoarece beneficiarul proiectului a restituit suma de bani obținută în condițiile de mai sus.
    Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș.

  3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților:

    DUDNIC CAROLINA, la data faptelor comisar șef de poliție în cadrul în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
    – permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității,
    – acces ilegal la sistem informatic,

    Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
    – instigare la folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permitere accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
    – instigare la acces ilegal la sistem informatic.

    În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
    La data de 27 iulie 2020, inculpata Dudnic Carolina, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt inculpat, ar fi accesat fără drept baza informatizată de date privind evidența persoanelor din cadrul MAI și i-ar fi transmis acestuia datele de identificare ale unui om de afaceri.

    În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

    Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.

  4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a trei inculpațiîn sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de: fals material în înscrisuri oficiale (comise în forma autoratului și a instigării) și favorizarea făptuitorului.

    În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
    În contextul campaniei agricole din 2013, cei trei inculpați ar fi pus la dispoziția unei persoane mai multe documente false, prin aceste demersuri ajutând-o pe aceasta să creeze aparența îndeplinirii condițiilor necesare obținerii pe nedrept a unui sprijin financiar de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură și implicit să îngreuneze tragerea la răspundere penală a beneficiarului fondurilor.
    Precizăm că persoana beneficiară a fondurilor nerambursabile a fost trimisă în judecată de către procurorii anticorupție în cursul lunii decembrie 2020 (comunicat nr. 6 din “buletinul de presă – decembrie 2020 (partea a doua – fonduri europene)” – https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10171 ).

    În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între un an cu amânarea aplicării pedepsei și un an și trei luni cu suspendarea executării pedepsei și interzicerea unor drepturi.

    Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Dolj.

    Cu referire la toate cauzele anterior menționate, facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    Menționăm că toate comunicatele au fost întocmite în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.