Ciudat. Nu l-am cunoscut pe pianistul Radu Lupu. Acum, la mult timp după moartea lui, l-am aflat în mine. Era undeva, mic, neconcret. Era acel ceva ce nu se vede. Se simte.
Refuza aplauzele.
Căuta esența. Adevărul lui.
Și eu pe-al meu. El nu l-a găsit. Nici eu. Căutăm mereu.
Există în România ceva asemănător: domnul Președinte. Fără alcătuirea-i de idiot ar fi, și nu exagerez, singurul legionar autentic.
Cine și-ar fi închipuit că România va fi în istorie primul și singurul stat aiurea pe glob?
Sunt sigur că domnul Președinte nu va călca peste ceea puțini oameni au în lume: statornicie din naștere.