– Ce-ai cu bătrâna, omule? Ce rău a făcut?
Mulțimea adunată foiește ca la incendiu. O femeie bătrână, atâta poliție… Doar n-a omorât pe cineva!
Baba, cu o mână ține de scăunelul pe care șade, cu cealaltă se opune polițiștilor deciși să o scoale de acolo. Numărul anilor femeii îndurerate este ascuns în rochia neagră, parcă din alt secol. Un pantof, lustruit ca pentru dimineață, ce-i aparține unuia dintre polițiști, trece „cu băgare de seamă și eleganță” peste grămăjoara de roșii de pe prosopul întins pe trotuar. Mută în deznădejdea cu care se apără, bătrâna parcă vine dintr-altă lume. Grămăjoarele de verdețuri și cele câteva roșii erau tot ce avea. Dacă le-ar fi vândut, ar fi avut ce mânca.
Din mașina poliției cineva cere drastic:
– La poliție cu ea, imediat! Ce atâta tevatură?! N-avem nevoie de scandaluri publice!
Dar, ca să vezi drăcie! Cea dintâi Condiție a Justiției este Egalitatea.
Traian Băsescu și a sa familie se plimbă în Istorie ca toate familiile onorabile. Au furat de-au stins. Nu e nevoie de nicio poliție ca să numere cu ce au venit în fruntea țării și cu ce pleacă. E nevoie doar de Bun-simț. Iohannis, celălalt rege din manualul cu regi, s-a născut sărac-sărac și a dus-o astfel până la așa-zisa revoluție. După revoluție s-a văzut cu multe, foarte multe case. Așa a urcat la Cotroceni.
România n-are Justiție. Jusiția noastră are valoarea unui bacșiș dosit de Uniunea Europeană.
