Aflu întâmplător că statul român a suportat peste 90 la sută din cheltuielile cerute de întinderea unui eveniment mondial – Festivalul Enescu. Cotizație care certifică o țară cu adevărat mare. Am stat o clipă pe gânduri. Nu mult. Cum se întâmplă atunci când ți-o impune obligația de gazetar. Îndoiala se apleca asupra faptului că președintele țării produsese pagube mari ordinei interioare. Anterior eliberase spre cerul neamului nostru tot ce era ticăloșie, meschinările, superficialitate. Aveam la putere golănia cu vipușcă, țigănia de mahala.
Și atunci?…
Atunci, dai adevărului ce merită, la fel cum îi arunci în față murdăria. Banii nu erau ai lui Iohannis. Cu ei mai putea survola un continent neatins încă cum se cuvine – Africa. Dar cel mai mult și mai mult m-a împins spre această recunoștință faptul că, de luna asta, România nu mai poate cădea de pe harta lumii cu embleme istorice.
