Există plăceri și plăceri. Plăceri de înghețată, de răzbunare… Toate, dacă nu chiar toate, sunt trecătoare. Există totuși una netrecătoare: ura pe doctori. Dacă nu zilnic, măcar o dată pe an și tot vine. Vine ca un cadou nedorit, cu o înjurătură la îndemână. Vine și rămâne. De-a naibii. Doamne, dar și când trece!… E nebunie! Nu-ți vine să crezi.
Și cu cât nu crezi mai mult, cu atât gustul de închețată e mai viu, mai acasă, mai ăla din copilărie. Mai de neuitat.
Să nu uiți un medic este un dar divin, mai ales dacă-l cheamă Crăciun și lucrează – nu-mi place vorba asta, lucrează – își vede de treaba lui la Spitalul Municipal din Ploiești.
Sunt invidios pe Ploiești, așa, fiindcă dă bine la sufletul meu ranchiunos. Mereu îmi spun: de ce n-am eu un Ploiești la mine acasă?
