Durere cumplită. Cum n-am mai avut vreodată. Nici cineva dintre cunoștințele mele. Dureri atroce, ireperesibile. Dureri care m-au obligat, după ce am refuzat insistente încurajări să apelez la serviciul „Urgențe” de la spitatul din Câmpina, să iau calea foarte cunoscută. Adică exact spre Urgențe, la Spitalul Municipal Câmpina. Durerile m-au împiedicat să merg pe picioarele mele. Am fost instalat în căruțul salvator și imediat am fost răsturnat, cu blândețe, recunosc, pe un pat liber. O asistentă tânără a instalat un aparat de transfuzie deasupra capului meu. Am aflat mai târziu că fusesem gratulat cu calmantul Tramadol, pe care îl folosesc și eu acasă. Un medic în vârstă mi-a măsurat labele picoarelor cu un aparat și m-a anunțat că în ele există tensiune, respectiv că este bine. După ce timpul de transfuzie s-a epuizat, tânăra și frumoasa asistentă a venit să mă întrebe dacă durerile s-au ameliorat. I-am răspuns răgușit, sufocat, că dimpotrivă. Chinurile sunt parcă și mai puternice. După un timp, asistenta a revenit cu răspunsul doctoriței Ioniță, coordonatoarea Compartimentului de Primiri Urgențe. Mi-a transmis, chiar fără să mă fi văzut măcar o clipă: „Puteți pleca acasă.”

N-am ce să-i reproșez. A fost o întâmplare nefericită, a fost doctorița distrată… Se mai întâmplă. Posibil să mă îndrăgostesc de un medic distrat, posibil s-o propun întru-un for de conducere. Este un om. Repet, nu am de ce să o acuz. Spun altceva; spun că doamna doctor Ioniță, în mod cert, nu e doctor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.