Un om de litere, cu mare trecere la cumpărătorii de înțelepciune aristocrată, zicea, deunăzi, că un Președinte plimbăreț duce în istorie numele țării.

Pas!

Înțelepciunea aristocrată din vremurile de aur socotea că primul semn al unui spirit bine clădit este puterea de a sta liniștit într-un loc și de a zăbovi cu sine însuși. Nimic nu este îndeajuns de puternic pentru a-și face efectul în trecere.

Cine este pretutindeni nu este nicăieri. Voiești un folos care să rămână statornic în spirit? Se cuvine să stărui asupra unui soi cu viață lungă.

Doar un ins năzuros are nevoie de înțelepciune sclipitoare, fără vigoare.

Trebuie ales, în fiecare zi, un adevăr pe care să-l mistui îndelung.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.