Orice joc are un scop. Cu un pierzător și un victorios. Când un univers, fie el mic ori uriaș, cunoaște această regulă la mintea copiilor, și, totuși, în clipa imediat următoare, „o uită”, nu poate fi vorba de un coșmar. Ci de o realitate. Care-i scopul aici? Cine câștigă în „tragedia ucraineană?” Ce poate câștiga Rusia în secolul XXl?… Ce poate câștiga Ucraina, independentă, liberă deja?… Cine câștigă?… Cineva trebuie să câștige, nu-i așa? Cine câștigă?… Deocamdată ies la rampă doi câștigători: Zelenski și America. Ambii cu pietre prețioase în traistă. Statele Unite, cu o nouă biserică stăpânitoare. Și o victimă inedită: ucrainenii, care nu vor nimic. Vorbe… De la ceva s-a pornit totul. Ceva s-a petrecut, totuși. Ce?
Și de ce?… Alexandru cel Mare a avut ca obiectiv ambiția de Făt-Frumos. N-a fost să fie. Napoleon, pe aceea de eliberator mondial. Hitler, să fie stăpânul lumii înfricoșate. Statele Unite, pentru profit. Unul nemărginit. Un zgârie-nor cum n-a mai fost: Libertatea de a porunci peste mări și țări. O împiedica Rusia. A asmuțit-o, i-a arătat pisica: NATO. Acest din urmă bau-bau are meșter pe măsură: CIA. Cu o misie mai grea decât victoria în războaie: să împlineaacă năzuința milenară a escrocilor: o lume de idioți. Cu o Baba-Cloanța sperietoare: Putin. Războaiele nu mai sunt ce-au fost.
