O fi tot?
Îl stimez pe Iohannis – nu-mi bat joc!… Îl iubește pe Hitler cum puțini mai sunt oamenii care știu ce este iubirea și iubesc de-adevăratelea. Iohannis are o vină, poate chiar mai multe. Pur și simplu sărăcește România aruncând averea noastră în Ucraina. Dreptatea este de partea lui. Ucraina ucide ruși. Ruși pe care el i-ar ucide cu mâna sa. Vina adevărată este a poporului român. Motivul este simplu: nu există om, nu a existat om în istoria acestei lumi, care să permită să fie jefuit în ochii întregii elite omenești.
Sigur, Iohannis are susținători. Și încă dintre cei mai putenici. Statele bogate ale Europei. Și nu numai. Vina acetora este doar teoretică. Chiar și oamenii care stăpâneau lumea în veacurile frumoase, nici aceștia nu-și risipeau averile pentru a-și ajuta capetele plecate. Așa, câte puțin, da, dar cerând ceva în schimb. Deisgur, Iohannis, cu o cultură adecvată subiectului, nu uită, dă tot ce i se permite să dea.
Aici este aici! Cine-i permite?
Am (sau aveam?) un prieten la Curtea Constituțională. Ultimul cadou pe care mi l-a adus a fost o sticlă de rachiu. Pe acest prieten, pe care îl am de vreo 30 de ani, îl cheamă Marian Enache. Îl pomenesc aici întrucât, la nevoie, respectiv cunoscându-i partea de conștiință, cu partea infinitezimală de onoare, mă așteptam nu să se abțină de a-și bate joc de națiunea căreiea îi aparține, de Poporul din care face parte, umilindu-l cu votul său, ci să-și dea demisia tocmai pentru că i s-a cerut un astfel de vot.
Poate ne-ar fi salvat…
