Plutim pe un nor de vorbe: democrație, stat de drept, libertate, drepturile omului… Nu-l vedem. Îl respirăm. Ne leagănă. Suntem compuși ai lui. Abia când ne asfixiază îl vedem. Iată o vorbă a norului care ne-a împuiat creierii și întreaga ființă: PACE. Care pace? A fost pace când cruciații creștini ucideau copiii localnicilor lovindu-i cu capul de pereți? A fost pace în Noaptea Sfântului Bartolomeu, când catolicii au căsăpit elita intelectuală a Franței pentru că era protestantă? E pace în România, unde cuvântul de ordine al Președintelui este „Muie PSD?” Care Pace?
Libertate? Libertatea de a călca în picioare Constituția țării vorbind despre normalitate? Democrație? Democrația huliganilor #rezist? Drepturile omului? Dreptul ministrului PROTECȚIEI SOCIALE să vorbească despre cei obidiți de natură și viață ca despre niște paraziți sociali? Care libertate?
Peneleul pare a fi locuit într-o grotă. Rareș Bogdan, Ludovic Orban, Raluca Turcan… poartă pe chip și-n cuvinte amprenta grotei spirituale. Nici urmă de ceva care să amintească de patrie, de TOȚI oamenii acestei patrii. Ca niște hămesiți au năvălit la lumina care le-a luat și puținul de minte înlocuind-o cu foamea nebună de distruge tot ce i-a ținut închiși, de a bloca, de a nesocoti, de a minți și denatura. Ministrul Muncii urcă vertiginos spre dreapta Conducătorului cu strategia lui Goebbels, pregătind camere de gazare pentru românii neproductivi fiindcă sunt pensionari.
Democrație pentru întreaga țară, nu pentru grota personală.
Vă iubesc pe toți.