Ceea ce trăim azi în România amintește de acele isterii care se cuprind când și când în istoria unei țări, a unui continent sau a lumii întregi. De la o vreme încoace am socotit, având în vedere vârsta pe care o am, că este decent să recunoasc realitatea și să-i las pe tineri să se pronunțe. Nu sunt bolnav, sunt doar lucid. Am scris despre o astfel de isterie, o cunosc, și m-am întors la cartea mea intitulată HITLER SUNT EU. Iată ce conchideam pe coperta a patra:
Hitler n-a fost un accident. Criza lumii l-a creat după chipul și pentru nevoile ei. L-a plămădit din aluatul hidos al acelei lumi. Arzându-i-se portretul, Hitler rămâne în destinul biologic al ființei. Copilul spune ce-i place să audă neamului în care s-a născut. Cel născut de veac, spune ce-i place veacului să audă. Iată vina lui Hitler! Doar că, ajuns în vârf, nu a mai putut sta pe loc. Mai sus nu putea sui. A căzut ca o greutate aruncată în gol al cărei ultim țel este să piară. În fruntea poporului german din acea vreme în clocot, Hitler aș fi fost și eu și, după cum vedem astăzi, nu doar eu: TOȚI!
Hitler suntem toți! Germania – lider continental, Estul – spațiul vital. Deosebirea dintre mine și lume este aceea că eu îmi pun în seamă o evidență pe care ceilalți o refuză. Nu e o fericire, îi asigur. O eliberare, da.
